Sinotrans preia KLG Europe

KLG Europe va fi preluată de către compania Sinotrans, în urma încheierii unei înțelegeri de transfer de proprietate, încheiat între cele două companii. Transferul se va realiza pe parcursul următoarelor luni, în urma obținerii aprobărilor necesare. Sinotrans va prelua, inițial, 80% dintre acțiuni, această cotă urmând să crească până la 100% până la jumătatea anului 2020. Achiziția va include toate subsidiarele europene ale KLG Europe.

Din cauza faptului că nu au succesori, proprietarii actuali ai KLG Europe, Ad și Kees Kuijken, caută, deja, de mult timp un partener puternic care să preia proprietatea companiei și care, respectând valorile de bază ale acesteia, să continue activitățile KLG Europe și să asigure dezvoltarea viitoare, prin intermediul unei strategii coerente. Un criteriu cheie pentru selectarea noului proprietar este acela de a conserva cultura KLG Europe, bazată pe loialitatea angajaților față de companie, față de clienți și față de cele mai înalte niveluri de calitate a serviciilor, ceea ce a reprezentat motivul succesului acestei companii. 

KLG Europe are o colaborare intensivă cu Sinotrans încă din 2014, care a început în perioada în care s-a deschis KLG-ITM în China. Ca unul dintre cei mai importanți operatori logistici la nivel global și din Asia în special, Sinotrans recunoaște clienții, angajații, furnizorii, rețeaua de agenți și amprenta puternică a KLG Europe de pe continentul nostru ca platforma ideală pentru dezvoltarea viitoare a KLG Europe și Sinotrans în Europa și în lume. 

KLG Europa are plecări zilnice cu grupaje și încărcături parțiale către aproape orice destinație din Europa și își combină camioanele și charterele pentru livrarea „pe roți”, precum și agențiile și rețelele, pentru distribuția capilară. Acoperirea geografică puternică din Europa a KLG Europe, combinată cu forța pe care o are Sinotrans în Asia, oferă clienților ambelor companii un avantaj competitiv semnificativ. Ambele părți au multe în comun în ceea ce privește abordarea afacerilor și viziunea și percep potențialul dezvoltării ulterioare a rețelei KLG Europe. 

Activitățile KLG Europe vor continua sub același bine-cunoscut nume și nu vor exista schimbări de personal sau management. Rețeaua KLG Europe, nivelul serviciilor și proactivitatea sa vor rămâne neschimbate, la fel și fundamentele strategiei sale. Acest lucru înseamnă că persoanele de contact de la KLG Europe vor rămâne aceleași. 

Pentru a asigura o tranziție lină către noile structuri de proprietate, Ad și Kees Kuijken vor rămâne în cadrul KLG Europe până în prima parte a anului 2020, după care vor menține o poziție de consultanță. Ca nou CEO, Erik Loijen (în prezent general manager KLG Europe Venlo) va fi responsabil pentru toate cele 12 subsidiare KLG Europe și pentru cei peste 1.200 de angajați. 

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.