Specialiștii în sisteme de depozitare

Dexion Storage Solutions anunță, pentru 2019, o extindere majoră a gamei de produse. Totul se bazează pe o experiență de peste 50 de ani în Europa, compania fiind unul dintre liderii pieței în domeniul proiectării, producției și comercializării diferitelor sisteme de depozitare.

Extinderea gamei va include atât soluții specializate, precum sisteme de depozitare pentru industria textilă și panouri separatoare pentru spațiul industrial, cât și soluții complet automatizate.

Dexion oferă soluții produse atât în fabrica din România, cât și în fabricile din Germania și Rusia. Centrul de producție, de 12.500 metri pătrați, de la Râșnov, a presupus o investiție de 12 milioane de euro și găzduiește echipamente și utilaje de ultimă generație.

Tot aici se află Centrul de Suport Vânzări al Grupului, departament înființat pentru a oferi consultanță tehnică și suport în proiectarea sistemelor de rafturi, care a realizat deja peste 20.000 proiecte pentru clienți din întreaga lume.

Centrul de cercetare și dezvoltare produse noi, precum și Laboratorul de teste Dexion se află tot în România.

Dexion produce o gamă largă de sisteme de rafturi pentru paleți, soluții tradiționale sau semiautomatizate, precum și diferite tipuri de rafturi industriale, de la sisteme cu deschidere mare, la rafturi galvanizate ușoare. De asemenea, compania oferă, în România, soluții de depozitare a documentelor pentru arhive și birouri precum și mașini automatizate de depozitare și manipulare.

Produsele Dexion pot fi folosite, printre altele, în domenii cum ar fi: industria auto, industria alimentară, industria farmaceutică, materiale de construcții, depozite logistice specializate. În același timp sunt realizate soluții personalizate, adaptate necesităților specifice de depozitare.

Calitatea și siguranța în exploatare se află în centrul culturii organizaționale a Dexion. Compania deține certificările de calitate universal recunoscute ISO 9001:2015, ISO 14001:2015, precum și OHSAS 18001: 2007.

În plus, fabrica Dexion din Râșnov este membru proeminent al Federației Europene pentru Manipularea Materialelor și al Federației Europene a Rafturilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.