Striviți și loviți în numele calității

La încărcarea conformă a unui container sau a unei semiremorci pentru transportul pe distanțe lungi, personalul implicat în procesul de încărcare-descărcare trebuie să utlilizeze abilitățile unui campion de Tetris. Obiectivul său este acela de a încărca cât mai multe mărfuri la podea sau pe cel de-al doilea nivel (double-deck), şi totodată, de a asigura corespunzător toate elementele încărcăturii astfel încât să fie protejate împotriva alunecării în timpul transportului.

Dimensiunile, ambalarea, limitările de greutate sau termenul de sosire a vehiculelor de transport transformă adesea această sarcină într-una mai dificilă decât s-ar putea crede. Din fericire, sunt disponibile o serie de instrumente practice care să ajute la fixarea şi asigurarea corespunzătoare a încărcăturii.

Printre acestea se numără în primul rând sacii de umplutură/dunaj și barele de blocare orizontale cu clichet, acoperite cu un strat antiderapant din material plastic și având inscripţionate coduri de bare pentru inventariere și trasabilitate. Echipamentele de asigurare a încărcăturii mai includ: tije de fixare verticale sau orizontale, grinzi de încărcare pentru încărcarea etajată, chingi de ancorare sau, la nevoie, chiar paleți goi pentru umplerea a spațiilor libere.

Utilizarea dispozitivelor de ancorare protejează încărcătura de consecinţele legilor fizicie în timpul transportului. Nerespectarea normelor de fixare şi asigurare afectează integritatea mărfurilor transportate şi contravine normelor de siguranță în trafic. O încărcare profesională este eficace doar dacă mărfurile au fost în prealabil ambalate corespunzător în unităţi de transport stabile și clasificate corect.

dachser sac
Sacii de umplutură/dunaj „made by DACHSER”

Sacii de umplutură/dunaj – o soluţie dezvoltată întâmplător de către DACHSER, la fel ca şi barele de blocare cu strat de protecţie – au o capacitate de stocare de 80 l şi sunt realizaţi dintr-un material utilizat, de regulă, în apărarea împotriva inundațiilor. Umplutura este constituită din folia reziduală pe care centrele logistice DACHSER o reutilizează în scopul conservării resurselor.

În scopul fixării şi asigurării încărcăturii, sacii de umplutură/dunaj sunt striviţi şi loviţi pentru a umple cât mai bine spațiile goale dintre paleți. Tijele de fixare verticale, pe de altă parte, pot fi extinse “în colț” și pot fi folosite pentru a umple spațiul de încărcare suplimentar, în cazul în care mărfurile ocupă un volum mai mic decât de obicei. În final, tijele de blocare orizontale preîntâmpină alunecarea posterioară a paleţilor în timpul transportului.

“Centrele logistice DACHSER din Europa manevrează anual cca. 40.000 saci de umplutură/dunaj, la care se adaugă cca. 7.000 tije de fixare şi blocare” explică Gottfried Schatz, care deţine la nivel central resposabilitatea pentru ambalarea conformă şi securitatea încărcăturii. “Aceasta confirmă prioritatea maximă acordată de către DACHSER aspectelor legate de siguranța mărfurilor; întrucât fixarea profesională şi asigurarea încărcăturii au impact direct asupra calității.”

dachser 2
Asigurarea încărcăturii înseamnă asigurarea calităţii

Responsabilitatea expeditorului cu privire la asigurarea unei încărcături sigure și adecvate pentru transport este clar reglementată în legislația europeană. DACHSER nu numai că îndeplinește toate cerințele oficiale, dar are grijă de calitatea specială a condițiilor de siguranță a mărfurilor, astfel încât să reducă daunele legate de transport la un minimum absolut.

Acesta este motivul pentru care majoritatea campaniilor de calitate în cadrul diviziilor europene de logistică pentru mărfuri generale şi pentru produse alimentare implică şi achiziționarea de echipamente noi dedicate siguranței încărcăturii. În acelaşi scop sunt organizate sesiuni regulate de formare profesională la nivelul centrelor logistice, organizate uneori de către companie, alteori prin colaborarea cu organizații specializate în inspecție tehnică, cum ar fi Dekra sau TÜV.

dachser 1

Toate acestea confirmă că DACHSER dedică o atenție deosebită asigurării mărfurilor în timpul transportului. Prin asigurarea unei ambalări adecvate a mărfurilor – operaţiune pentru care sunt responsabili atât producătorul, cât şi expeditorul, și pentru care DACHSER poate oferi consultanță tehnică la cerere – sunt îndeplinite toate condiţiile asigurării unui transport conform și fără daune a mărfurilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.