Page 24 - Revista ZIUA Cargo Octombrie 2018
P. 24

LICURICI IMPEXPovestea continuă...cLu noi capitoleDistribuție, transport intracomunitar... și apoi expediție, transport specializat, transport intern... și, chiar, producție de cafea –spiritul antreprenorial s-a întărit o dată cu noua generație.icurici Impex a participat la concursul RTCY în urmă cu trei ani, câștigând locul al trei-Răzvan Dan:„Vrem să dezvoltăm relațiile cu lea. Iar, din 2015 până astăzi, a pornit clienții din România, pentru că se(și este aproape de finalizare) procesul de „transfer de generații”.pot face bani și acasă, fără a mai fi nevoie să lucrăm departe și fără a simți și vedea cum transportatorii occidentali sunt favorizați față de cei estici.”CONCURSAți putea crede că este vorba doar de o simplă schimbare de oameni la vârful companiei, însă ambiția gene- rației tinere a creat noi direcții de dez- voltare.site de către departamentul de trans- port intern.După o primă experiență în interio- rul companiei, copiii cei mari ai familiei Dan, Raluca și Răzvan, au decis să își urmeze propriul drum și, în 2012, și-au deschis propria firmă.Raluca Dan:Și renegocierea contractelor cu furnizorii a adus o reducere semnifi- cativă a costurilor.„Nu am vrut să cerem ajutorul pă- rinților și, atunci, am decis să deschi- dem, inițial, o casă de expediție. În iunie 2012, am înființat Rise Spedition, cu un angajat și un laptop”, a povestit Răzvan Dan.„Mulți transportatori și expeditori nu știu, însă, să își facă în mod corect calculele privind costurile. Astăzi, pe piață, întâlnim oameni inteligenți (beneficiari de servicii de transport), care speculează oameni de afaceri slab pregătiți, transportatori și expeditori.”Noi direcțiiExperiența acumulată, relațiile create în timp, precum și bunul renu- me al companiei părinților au stabilizat rapid afacerea, mai ales că, inițial, cos- turile au fost menținute la minimum.Restructurarea„Astfel, am dezvoltat relații cu producătorii din zonă. Am ajuns la 1.700 de paleți colectați, o medie de 150 de clienți facturați lunar și livrăm aproximativ 2.500 de paleți în cele două județe pe care le acoperim”, a arătat Răzvan Dan.O altă direcție strategică a fost intrarea în Pall-Ex.„Cifra de afaceri s-a dublat de la anlaanși,în2018,lașaseanidela înființare, vom depășit 9 milioane de euro”, a explicat Raluca Dan.Expediția a rămas o direcție impor- tantă pentru Rise Spedition, însă s-a trecut la un proces de restructurare, ce a inclus renunțarea la unii clienți care plăteau cu mari întârzieri.Planurile de viitor includ construi- rea unui centru logistic la Bacău, având minimum 10 mii de metri pătrați.Transport frigorificȘi apoi au trecut la firma „mamă”.De asemenea, parcul de camioa- ne este în plin proces de reînnoire. Anul acesta, au fost achiziționate 15 camioane noi și alte 25 vor fi achizi- ționate anul viitor.În 2016, Rise Spedition a devenit și transportator, achiziționând primele trei camioane.„Părinții au decis să se retragă și ne-au predat afacerea, iar acest proces de tranziție se desfășoară eta- pizat. Primul lucru pe care l-am realizat a fost restructurarea departamentului de transport, Licurici Impex având o flotă de 50 de camioane”, a precizat Răzvan Dan.„Camioanele înlocuite la interna- țional vor deveni baza de dezvoltare a transportului la nivel național, unde reușim, în anumite cazuri, să fim mai profitabili. O bună gestiune a proce- selor de încărcare/descărcare, semire- morci de rezervă și un program bine elaborat ne ajută să realizăm, cu fie- care camion, peste 9.000 de kilometri pe lună”, a explicat Răzvan Dan.„Am decis să nu facem același business ca și părinții noștri și nu am accesat segmentul de mărfuri gene- rale, unde este o înghesuială extraor- dinară. Aveam deja clienți din zona pharma și din zona agro, care solicitau mașini cu temperatură controlată și ADR. Am achiziționat semiremorci dube cu ADR și double deck (putem încărca 66 de europaleți). Astăzi, am ajuns la 18 ansambluri. Sunt semire- morci scumpe, însă această nișă asi- gură o bună stabilitate, tarife mai mari și rute fixe. În plus, poți lucra direct cu clientul final”, a precizat Raluca Dan.Licurici Impex lucra, în special, cu expeditori și s-a încercat accesarea clienților finali. De asemenea, o parte dintre semiremorci au fost schimbate, pentru a opera pe același segment de transport ca și Rise Spedition.Fabrica de cafea reprezintă cea mai recentă activitate a Licurici Impex, rețetele și utilajele necesare fiind achi- ziționate sub îndrumarea lui Alexandru Nicolae, campion mondial la concursul de prăjit cafeaua.Astăzi, Rise Spedition are 50 de angajați, dintre care 22 sunt șoferi.„Am dezvoltat și transportul intern, având în vedere faptul că parte din flotă s-a învechit și, totodată, avem propria activitate de distribuție, unde lucrăm cu marii jucători din industria FMCG”, a completat Răzvan Dan. As- tăzi, compania are 18 camioane folo-Radu BORCESCU24 .............................................................................................................................................. octombrie 2018radu.borcescu@ziuacargo.ro


































































































   22   23   24   25   26