Page 14 - Revista ZiuaCargo ianuarie 2019
P. 14

„După 2007, lucrurile s-au mișcat foarte repede și a urmat o succesiune de momente cheie – 2009, 2011, 2012... Cred că secretul nostru a fost să gândim mare. Întotdeauna am vrut mai mult, am țintit dezvoltarea.”
   „Chiar dacă nu plătim mai bine ca alte firme, cu șoferii stăm bine. Noi nu promitem lucruri pe care să nu le putem onora și respectăm ceea ce spunem.”
   achiziționat camioane din Vest. Ajun- sesem la un ritm de 10 – 15 camioane achiziționate la fiecare două luni. Iar, în 2011, ne-am apucat de depozit. Nimeni nu construia, la acea vreme, în condițiile în care băncile aveau foarte multe clădiri reposedate. Am obținut finanțarea și, în 2012, depozitul a fost gata”, a spus Simion Apreutese.
 Investiția în depozit, parcare și ser- vice a reprezentat cheia pentru trece- rea companiei la un nou nivel.
2012 – investiția în depozit, parcare și service a reprezentat cheia pentru trecerea
Segmentul automotive era în creș- tere și International Alexander avea, deja, primii clienți mari.
companiei la un nou nivel.
Până la un punct, patronul a repre- zentat motivul principal în succesul firmei, reușind să gestioneze, împre- ună cu o mică echipă, o flotă care atinsese o sută de camioane, să men- țină contactul cu clienții, să calculeze corect prețurile...
Astăzi – dezvoltare pe toate fronturile
o prezență regională, cu firme des- chise în Germania, Serbia și Ungaria. Anul acesta, International Alexander
Momentul echipei
În ceea ce privește transportul, pe lângă industria automotive, sunt țintite și alte segmente, cum ar fi: transport de mărfuri cu valoare ridicată (TAPA), transport de autoturisme, distribuție națională, transport intermodal.
„Orice urcuș are și coborâș. În pe- rioada următoare, mă aștept la dez- echilibre tot mai accentuate. Discutăm de luni în care activitatea scade semnifi- cativ, urmate de altele în care volumul crește atât de mult, încât nu mai faci față cu ceea ce ai. În aceste condiții, va fi foarte greu să optimizezi activitatea. Nici măcar ideea de a mixa diferite tipuri de transport (diferite industrii) nu este la îndemână. Fluctuațiile sunt, la ora actuală, impredictibile și, în plus, fiecare industrie are propriile reguli, diferite une- le de altele”, a arătat Simion Apreutese.
„Echipa a crescut mult și un rol important în dezvoltarea care a urmat l-a jucat calitatea bună a oamenilor. Astăzi, avem un board de manageri, în care discutăm ideile apărute și luăm deciziile. Am încurajat oamenii să-și expună ideile și ușa mea este deschi- să, în permanență. Respect, respon- sabilitate, seriozitate – acestea sunt valorile pe care le încurajăm, în com- panie”, a precizat Simion Apreutese.
Toate variantele de dezvoltare sunt, astăzi, luate în calcul.
Oportunitățile nu lipseau, pe piață, la nivelul anilor 2013 – 2014, mai ales că, o dată ce depozitul a început să funcționeze, financiar s-a simțit o mare îmbunătățire pentru International Alexander.
„Am început să analizăm și posi- bilitatea de a cumpăra companii existente în piață. Dezvoltarea orga- nică presupune un timp mai îndelun- gat și alt tip de alocare a resurselor. Achiziția unei companii asigură o dez- voltare mai rapidă, însă cere timp pentru implementare, optimizare și ar- monizare cu holdingul”, a explicat Simion Apreutese.
Indiferent de evoluția economiei, International Alexander continuă să se dezvolte, pentru a rămâne cu un pas înaintea pieței, iar principalul atu rămâne neschimbat: „încrederea”.
Se recomanda, la acea vreme, dezvoltarea unei palete complexe de servicii, inclusiv din rândul celor logis- tice, iar International Alexander le avea, deja. De asemenea, era de dorit con- turarea unei structuri de personal care să asigure o bună funcționalitate și con- stanță, în ceea ce privește calitatea serviciului oferit. International Alexander avea, deja, manageri cu responsabilități clare – nu lipseau directorul comercial, șeful de personal și cel de service.
Pe partea de logistică, se țintește dezvoltarea unei rețele de consolidare și distribuție, la nivel național.
„Clienții au încredere în noi și, până acum, nu am pierdut niciunul. Serviciile bune și comunicarea corectă sunt aspectele care asigură încrede- rea și totul se întâmplă în timp. Trebuie să ai răbdare”, a explicat directorul general International Alexander.
Astfel, creșterea numărului de clienți a venit ca urmare a unui efort țintit.
Totodată, International Alexander asigură servicii și în interiorul fabricilor unor clienți, în Timișoara și Sebeș.
„Clienții noi au venit unul după altul, convinși, în primă instanță, de re- comandările primite de la clienții deja existenți”, a explicat Simion Apreutese.
radu.borcescu@ziuacargo.ro
Ținta International Alexander a fost bine conturată, încă din primii ani de activitate: creștere, diversificare și acces la clienții finali. Doar că, astăzi, lucrurile au căpătat o dinamică spec- taculoasă.
va depăși 1.200 de angajați.
Pe lângă depozitul de la Arad (17.000 mp), finalizat în 2017, compa- nia a demarat proiecte la Timișoara și Sibiu (câte 10.000 mp), unde, deja, terenurile au fost achiziționate. De asemenea, la București, va fi realizat un depozit de 16.000 mp.
Un alt pas important va fi realizat, anul acesta, prin implementarea unei soluții IT integrate, care, așa cum ne asigură reprezentanții companiei, va fi ceva total nou față de ce există, astăzi, pe piață.
La ora actuală, compania a depă- șit granițele României, asigurându-și
Radu BORCESCU
O nouă criză?
 14 ................................................................................................................................................ ianuarie 2019
STRATEGIE

































































   12   13   14   15   16