Page 35 - Revista ZiuaCargo ianuarie 2019
P. 35

Dar de ce o facem și noi, la rândul nostru?
Paul Niță
dacă niciuna nu pare să funcționeze, atunci o prezint și pe a mea.
  Doar din poziția „observatorului”, aș putea să identific câteva motive:
Oamenii neinformați sunt nevinovați:
Am senzația că interlocutorul îmi ignoră cuvintele și mă simt furios. Am senzația că interlocutorul nu a auzit de prima dată și, fiind puțin
întreb colegii dacă știu ce s-a întâmplat;
   furios, mă simt dator să repet.
Am senzația că interlocutorul nu va reacționa „de vorbă bună” și îmi
în cazul în care nu știu, le explic cât pot eu de calm care este problema;
  folosesc autoritatea prin decibeli. Am senzația că restul oame- nilor care vor auzi că ridic vocea îmi vor respecta autoritatea și mă vor re-
în cazul în care știu, îi întreb dacă, în opinia lor, vina le aparține;
   cunoaște ca șef.
Dacă interlocutorul este,
a vizibilității” și avem tendința sa vedem un vinovat în oricine. Mai mult, acționăm conduși de impuls și, în multe cazuri, „atacăm” un nevinovat... chiar dacă el încearcă, foarte calm și responsabil, să ne explice că nu de la el a pornit situația generatoare de stres. A treia situație ar fi bine să fie „vinovatul este cel pe care-l văd, nu cel care a greșit.”
în cazul în care nu au înțeles, caut să le dau cat mai multe informații care să îi ajute să înțeleagă.
cumva, șeful meu, mai bine mă abțin...
Vinovatul este cel pe care-l văd, nu cel care a greșit:
 Cum as putea, totuși, să reacționez altfel?
întreb colegii dacă știu cine a acționat greșit;
 M-aș bucura dacă prima dată aș accepta că și eu mai urlu din când în când; negarea cu vehemență oprește orice șansă de evoluție și ne va ține blocați în nivelul prezent până la adânci bătrâneți... sau până vom fi înlocuiți (mult mai probabil, în econo- mia prezentă). Dacă reușesc să înțe- leg că extra-decibelii fac mult mai mult rău decât bine, pot să îmi îndrept atenția spre sursele posibile pentru exagerări. La ce mă gândesc mai exact?
Nu în ultimul rând, istoricul unor anume colegi aproape că ne arată cine va greși în viitorul apropiat și, prin urmare, din cauza cui vom fi iar furioși și vom depăși limita de 50 dB... Obiș- nuința are tendința să ne întunece judecata și să ne conducă într-o direc- ție greșită, în mai puțin de o secundă. Aici se poate spune că „repetiția gre- șelilor ne indică un om incapabil.”
în cazul în care nu știu, încerc să aflu, împreună cu ei (fără să fiu fixat în convingerea mea);
 în cazul în care știu, poate este mai bine ca ei să acționeze pentru a corecta și pentru a elimina cauza.
  Poate că varianta mea nu este sin- gura funcțională și poate că alte va- riante sunt chiar mai bune decât ale mele... nu ar fi chiar imposibil, nu? Adică nu sunt singurul om care știe ce trebuie făcut într-un anumit moment în situația noastră; cei din jurul meu, care, probabil, sunt implicați zi de zi în acea activitate, știu mult mai bine ce ar trebui făcut, însă nu reușesc să-și exprime ideile/sugestiile, din diverse motive (frica de responsabili- tate, rușine de a vorbi direct, lipsa im- plicării etc.). Notez ca primă posibili- tate „există alte metode mai bune decât a mea.”
Fiecare dintre noi mai putem iden- tifica situații diferite, însă cele 4 de mai sus aduc 4 modalități de comba- tere care cred că pot funcționa aproa- pe peste tot.
întreb colegul „vinovat” dacă și-a dat seama că a greșit;
Repetiția greșelilor ne indică un om incapabil:
 Cine începe?
dacă nu și-a dat seama, poate că este mai bine să îl înlocuiesc sau să îi reduc responsabilitățile (având în vedere că nu este la prima greșeală);
Eu. Eu aș vrea sa încep să schimb ceva în comportamentul meu, astfel încât și colegii mei să schimbe ceva în comportamentul lor, iar, peste ceva timp, cu toții să avem o atmosferă de lucru frumoasă, în care toți să fim bucuroși că venim la muncă. Dar ce anume sa fac?
dacă și-a dat seama și și-a însușit lecția, pot să îl consider puțin mai valoros (analizând mai departe costul total al greșelilor lui).
 Cumva colegii mei (implicit, cel căruia intenționez să mă adresez) cu- nosc problema de fond care mie îmi provoacă stres? Le-o fi spus cineva? Dacă oamenii habar nu au ce s-a în- tâmplat, vor avea convingerea că este corect ceea ce au făcut și, în cele din urmă, rezultatele vor veni. Cred că la fel funcționez și eu: atâta vreme cât șeful meu nu îmi corectează nicio ac- țiune și nu mă informează că este ceva din ceea ce am făcut care nu a funcționat, presupun (pe buna drep- tate) că am făcut bine. Aș spune că a doua posibilitate este „oamenii ne- informați sunt nevinovați.”
Atunci când simt că furia îmi crește exponențial și că „nu mai pot”, aș vrea să fac stânga-mprejur și să îmi iau 2-3 minute de respirație singur, fără „sfaturile” nimănui. Dacă mă gândesc logic și fără nervi, îmi dau seama că pot să îmi adaptez reacția la situația de fapt și nu la nervii mei.
Situațiile și rezolvările de mai sus vin în urma experiențelor proprii și sunt subiecte de îmbunătățire. Fiecare dintre noi ne lovim de diverse proble- me în activitate și alegem dacă ne eliberăm furia (prin folosirea decibelilor și nu numai) sau încercăm să o evi- tăm, pentru a ne face viața mai bună (atât la serviciu, cât și acasă). Fiind oameni, ne permitem să greșim, însă, o dată conștientizată o greșeală, ar fi bine să facem ceva pentru a nu o mai repeta.
Când simțim valul furiei depășin- du-ne, experimentăm acea „îngustare
îi rog să evalueze fiecare
Director Operațiuni ID Logistics pnita@id-logistics.com
Daca nu aveți idee ce să faceți în cele 4 situații de mai sus, uitați ce spun eu.
Sunt convins că mulți dintre noi am reușit să nu depășim limita de 50 dB decât în cazuri fericite... și vrem să continuăm așa.
Există alte metode mai bune decât a mea:
strâng din dinți și nu spun soluția mea;
 întreb colegii ce sugestii
Paul NIȚĂ
au;
sugestie primită;
  ianuarie2019................................................................................................................................................ 33
  ECHIPA



















































   33   34   35   36   37