Page 55 - Revista ZIUA Cargo aprilie 2019
P. 55

tinua să operăm ca până acum”. Re- prezentanții Uber așteaptă, în săptă- mânile următoare, adoptarea cadrului legislativ de reglementare a sectoru- lui de ridesharing. „Apreciem angaja- mentul Guvernului de a grăbi adop- tarea unei legislații moderne, pentru a răspunde nevoilor pasagerilor și șoferilor din România”, se arată într-un comunicat.
1824/2018 – emis de fostul ministru Lucian Șova, care a modificat și com- pletat Normele metodologice prevă- zute în OMT 980/2011. Executarea actului normativ a fost suspendată de trei curți de apel. Curtea de Apel Oradea a arătat că nu s-au respectat normele de tehnică legislativă, lipsind studiul de impact, și a detaliat impactul negativ al acestuia. Firma care a depus contestația, AutoGenn Logistic, a invocat și paguba iminentă, întrucât șansele de participare la noile proce- duri de atribuire a traseelor interjude- țene sunt înlăturate, din cauză că deține mai multe mașini achiziționate în sistem de leasing, cu vechime de 3 ani, pe care, în urma criteriilor de atribuire impuse de ministrul Șova, nu le va putea nici măcar amortiza, iar de profit nici nu poate fi vorba.
torul nostru de activitate. Am vrut să vedem un prim pas și am solicitat elimi- narea de pe pagina de internet a ARR a calendarului atribuirii programului interjudețean, ceea ce s-a întâmplat fix la ora 10:00, așa cum am stabilit cu ministrul. Este clar că suntem pe drumul cel bun”, a precizat Hagiu.
Prelungirea cu 4 ani a licențelor,
prin Ordin
Ștefănescu, COTAR: „Pirateria este problema întregii țări”
Nici prelungirea licențelor de trans- port interjudețean nu a fost adoptată, dar ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a promis că va emite un ordin în acest sens. „Suplimentar, în acel pro- iect de ordonanță (negociat cu trans- portatorii – n.r.), era prelungirea licen- țelor de transport pe o perioadă de 4 ani. Datorită observațiilor pe care le-am primit de la Ministerul Justiției – că această prelungire trebuia făcută de către autoritățile locale, în primă fază, printr-un ordin de ministru emis în 2018 și suspendat în instanță – pre- lungirea se va face prin ordin de mi- nistru – pe care, deja, l-am pus pe transparență, îl voi semna în perioada imediat următoare, pentru a nu exista niciun fel de probleme pe transportul interjudețean”, a explicat Răzvan Cuc. Proiectul de ordin, postat pe site-ul MT cu o zi înainte de adoptarea OUG în Guvern, a avut data-limită de 8 aprilie pentru transmiterea propuneri- lor/observațiilor.
Hagiu, FORT:
„În sfârșit,
un ministru se ocupă de noi”
Vasile Ștefănescu, președinte COTAR, a precizat că la protest (des- fășurat a doua zi după cel al FORT) au participat transportatori din Cluj, Arad, Timișoara, Iași, Bacău, Constanța, Dolj, „pentru că pirateria este problema întregii țări, nu doar a Bucureștiului”. O delegație a intrat la negocieri, la Palatul Victoria, și a primit asigurarea că reven- dicările vor fi aprobate în următoarea ședință de Guvern. „Cerem ca acti- vitatea neautorizată, nelicențiată, să fie sancționată. Nu poți să îți iei mașina din fața blocului și să faci transport de persoane. Altfel, abrogați toate legile care sunt pe transport și facem și noi același lucru. Dar nu se poate ca noi să respectăm niște legi și alții nu. Iar parlamentarii să ceară un studiu de mobilitate, de oportunitate și, dacă se dovedește că cererea de taxiuri pe piață este mai mare decât este acum, putem spori coeficientul de la 4 la mie la 5, la 6 la mia de locuitori. Uber nu ar trebui să își facă lobby la parlamentarii noștri, ca să li se promoveze un proiect de lege pentru ei anume”, a reclamat Ștefănescu.
Ordinul 1824/2018, suspendat în instanță
Protestul membrilor FORT veniți în Piața Victoriei din toată țara s-a încheiat cu trei ore mai devreme decât fusese programat, după ce ministrul Răzvan Cuc a primit delegația lor la Guvern și a dat asigurări că OUG va fi adoptată în prima ședință a Executivului. Augustin Hagiu, președintele FORT, și-a exprimat convingerea că revendicările transpor- tatorilor vor fi soluționate, deoarece „nu aduc niciun prejudiciu bugetului de Stat, ci dimpotrivă, îi aduc bani”. „În sfârșit, un ministru se ocupă de noi. Avem an- gajamentul concret că, în ședința de guvern de săptămâna viitoare, prima ordonanță va pleca spre Monitorul Oficial – cea care elimină sintagma «în mod repetat» și care prelungește pro- gramul interjudețean, respectiv trece la ARR componenta de rent-a-car din sec-
Magda SEVERIN
Atribuirea este blocată până la soluționarea pe fond în instanță a con- testațiilor depuse împotriva OMT
magda.severin@ziuacargo.ro
Foto: Jean-Mihai PÂLȘU
 aprilie 2019 .................................................................................................................................................. 55
  ACTUALITATE
















































































   53   54   55   56   57