Page 65 - Revista ZIUA Cargo august 2019
P. 65

    surpriză, care le-a „gâghilat urechile” într-un mod cât se poate de minunat. Alături de Truveri, ne-am bucurat și de spectacolele formațiilor Cimpoierii din Transilvania, Anno Musica (Ungaria), Spiritual Seasons (Ucraina) și Speci- men Teatro (Italia).
Unde este muzică, trebuie să fie și dans, demonstrațiile (în special ale) domnițelor degenerând, de fiecare dată, într-o dănțuială generalizată, la care participă toată suflarea, tineri, bătrâni, copii, femei sau bărbați, turiști români, francezi, englezi sau chinezi. Aceștia din urmă destul de bine repre- zentați în rândul publicului. Desigur, nu au lipsit nici atelierele de dans, dar, în entuziasmul general, nu mai aveai nevoie de un profesor pentru a intra în atmosferă.
Magie și teatru stradal
Misterele medievale, sub semnul cărora a stat această ediție a festiva- lului, au reprezentat, istoric vorbind, o specie aparte a teatrului din vremurile
respective, care a pornit, inițial, de la scene religioase moralizatoare, dar în care, pentru distracția publicului larg, s-au insinuat, treptat, pasaje comice.
Dar nu numai misterul medieval a fost prezent pe străzile Sighișoarei, ci și alte tipuri de teatru pentru copii și oameni mari, bâlci, marionete, păpuși gigant, spectacole de jonglerie (chiar și cu flăcări sau steaguri) sau de magie. De o foarte mare priză la public s-a bucurat bine-cunoscutul Magitot, care nu numai că ne-a uimit prin tru- curile sale, ci ne-a și făcut să râdem cu lacrimi.
Ce am mai putea adăuga? Sau, mai bine zis, ce credeți că au mai putut adăuga organizatorii, care, se pare, nu au lăsat niciun detaliu la voia întâm- plării? Ateliere meșteșugărești, ateliere și activități din plin pentru copii, expo- ziții de artă, recitaluri de poezie medie- vală, lansări de carte, tarabe cu suve- niruri (mai mult sau mai puțin) tematice,
dar și langoși, cocktailuri, înghețată (medievală?), porumb fiert, dulcețuri, miere... De toate pentru toți.
Iar dacă la toate acestea se mai adaugă și prezența, alături, a unor vechi prieteni dragi (unii dintre ei reîntâlniți, chiar, din întâmplare, după 10 ani, la festival, deși locuim în ace- lași oraș), totul se apropie de perfec- țiune, cu toată aglomerația, zgomotul și agitația care, uneori, pot deveni obo- sitoare.
Se spune că, uneori, când îți do- rești ceva prea mult, riști ca realitatea să nu se potrivească prea bine cu visul și să suferi o dezamăgire. Dar festivalul Sighișoara Medievală 2019 s-a ridicat, fără doar și poate, la nivelul așteptărilor.
Ne vedem la anul!
Raluca MIHĂILESCU
raluca.mihailescu@ziuacargo.ro Sighișoara, TRANSILVANIA, 1499
  august 2019 ................................................................................................................................................ 65
 INEDIT




















































































   63   64   65   66   67