Page 6 - Revista ZIUA Cargo Septembrie 2019
P. 6

 CUGETARE
„Indiferent ce crezi, că poți sau că nu poți, în orice caz, ai dreptate.”
Henry Ford
  5 PUNCTE FIXE NOI DE CONTROL ROVINIETĂ
 CNAIR a instalat 5 noi camere video fixe, pentru depistarea șoferilor fără rovinietă, în zona punctelor de trecere a frontierei (PTF) Calafat, Nădlac, Turnu, Săcuieni și Valea lui Mihai. În acest fel, numărul punctelor fixe de control a ajuns la 87, pe întreaga rețea de drumuri naționale și autostrăzi. Pentru a-i identifica pe șoferii care circulă fără rovinietă, CNAIR mai utilizează, pe lângă camerele video fixe,
14 camere video mobile, distribuite pe întreg teritoriul național. Prin intermediul camerelor video, sunt înregistrate autovehiculele care circulă fără achitarea rovinietei, iar șoferii sunt amendați, în baza OG 15/2002 privind introducerea unor tarife de utilizare a
infrastructurii de transport rutier. Punctele de control fac parte din SIEGMCR, sistemul informatic deținut de CNAIR. Totodată, controlul existenței și al perioadei de valabilitate a rovinietei poate fi efectuat și de către personalul împuternicit al Inspectoratului General al Poliției Române, al Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR) și al CNAIR (în puncte de trecere a frontierei).
     ROMÂNIA, PRIMA DIN UE LA DECESE RUTIERE
Bulgaria are cea mai mare rată de accidente rutiere mortale din Uniunea Europeană, însă România o întrece la mortalitatea în rândul pietonilor în coliziuni rutiere, potrivit celor mai recente date ale Eurostat, publicate de TISPOL. Astfel, Bulgaria are 64 de decese la 1 milion de locuitori, aproape de 6 ori față de cea mai mică rată, cea a Maltei – cu doar 11 decese la 1 milion de locuitori. Cu toate acestea, Bulgaria, împreună cu Estonia, au cea mai mică rată de deces din UE în rândul motocicliștilor. Astfel, niciun motociclist nu a fost ucis în 2016 sau 2017, anii vizați de cifrele Eurostat. România are cea mai mare rată de decese în rândul pietonilor în coliziunile rutiere
(37 de decese la 1 milion de locuitori), precum și cel mai mare număr de bicicliști uciși în coliziuni rutiere ca proporție a populației (10 decese la 1 milion de locuitori).
E-COMMERCE-UL,
LA MAXIMUL ISTORIC
Cifra de afaceri a
comercianților de produse electro-IT&C locali a crescut
cu 8% în 2018 față de anul anterior și cu 37,6% față de
2014, iar, pentru anul în curs, specialiștii KeysFin estimează
un avans de 7,5%, astfel că
piața va depăși 36 de miliarde
de lei – un maxim istoric. Principalii jucători din piață, în funcție de cifra de afaceri realizată în 2018, sunt Samsung Electronics România, cu
4,6 miliarde de lei (13,5% din total), Dante International (eMAG) – 4,2 miliarde de lei (12,5% din total) și Altex România – 3,6 miliarde de lei (10,5% din total). Cel mai mare avans, față de anul precedent, în rândul retailer-ilor, l-a avut eMAG, a cărui cifră de afaceri a crescut cu aproximativ 28% față de 2017, această creștere reprezentând un semnal clar al potențialului cumpărăturilor online din România, conform KeysFin.
EXPORTURI DE
40,7 MLD. EUR, ÎN 7 LUNI
Exporturile românești au fost de peste 40,7 miliarde de euro, în primele 7 luni din acest an, însă importurile au depășit 50 de miliarde de euro, informează Institutul Național de Statistică (INS). Ritmul de creștere al exporturilor a fost de 2,1%, în timp ce importurile au urcat cu o viteză aproape triplă, de 5,8%, comparativ cu perioada 1 ianuarie- 31 iulie 2018, urcând deficitul comercial la 9,5 miliarde de euro. Ponderi importante în structura exporturilor și importurilor sunt deținute de grupele de produse: mașini și echipamente de transport (48% la export și 37,2% la import) și alte produse manufacturate (32,2% la export
și respectiv 30,4% la import).
„BOMBE” PE ȘOSELE
Registrul Auto Român a verificat în trafic 33.508 autovehicule, în primele 6 luni ale anului, în toată țara, iar la 15.235 dintre ele (45,47%), inspectorii au constatat deficiențe tehnice majore și/sau periculoase, acestea fiind declarate neconforme. Totodată, peste 1.700 dintre vehiculele verificate prezentau pericol iminent de accident. Cele mai des întâlnite deficiențe tehnice au fost la instalația electrică de iluminare și semnalizare (26,73%), emisii poluante (21%), punți, jante, anvelope și suspensie (11,56%), vizibilitate (12%), precum și la sistemele de frânare (4%) și direcție (1,5%). Aproximativ 2% dintre vehicule prezentau probleme legate de inspecția tehnică periodică (ITP fals, expirat sau anulat). Au fost aplicate aproape 11.000 de amenzi și au fost retrase 8.689 de certificate de înmatriculare.
   6............................................................................................................................................ septembrie 2019
ȘTIRI







































































   4   5   6   7   8