Page 3 - Revista ZIUA CARGO

Solidaritate... cum se face
Se pare că tot mai multe loca- lități intră în carantină, în a- ceastă perioadă. Valul trei al pandemiei a atins și România și stâr- nește sentimente diverse. Oare intră în carantină zonele cu rată ridicată de îmbolnăvire, sau zonele cu rată ridi- cată de testare? Voi ce spuneți?
Apariția Pachetului Mobilitate 1 a fost un nou prilej de analiză, de auto- evaluare a firmelor, puse în fața unor schimbări importante ale modului de lucru și ale activității șoferilor.
Și iată-ne într-un moment în care nu puțini transportatori își pun proble- ma de a schimba macazul, de a trece de la deja clasicul transport în Comu- nitate, la transport național sau inter- național bilateral. De asemenea, mulți șoferi își doresc să muncească mai aproape de casă...
Să încercăm să privim prin ochii lor.
Conducătorul auto de pe Comuni- tate este conștient că, odată ce va munci pe țară, nu va putea obține ace- leași venituri, dar ar putea spera la un program de lucru mai permisiv, mai mult timp acasă cu familia și, de ce nu, o pensie mai decentă, când va fi cazul, pentru că pe Comunitate lucrurile sunt clare – salariu minim pe economie (adică salariul minim din România).
Realitatea este zguduitoare. Poți obține salarii extrem de mici, sau... poți accesa acele locuri de muncă cu venituri mai mari, însă trebuie să mun- cești... Adică cum să muncești? Că doar și la firmele cu salarii foarte mici se muncește mult.
Nu vreau să arătăm cu degetul posibilii vinovați, mai ales că acest editorial este legat de „solidaritate”, însă atunci când fiscalitatea, legislația specifică transporturilor și, până la urmă, cele mai elementare norme de bun simț se diluează, amestecându-se într-o pastă care nu mai are nici formă, nici culoare... nici umanitate... Activita- tea merge înainte, însă toate acele minime așteptări sunt făcute țăndări – nici cu familia nu îți petreci mai mult timp, munca este mai grea și mai ris- cantă, iar despre pensie... oricum, șanse mici să o mai apuci, în aseme- nea condiții de stres.
Dar patronul? A strâns un capital frumos pe Comunitate, flota oricum s-a învechit... Reprofilarea pe trans- portul național ar putea fi pasul corect, mai ales că noua legislație europeană amenință să ducă la o intensificare a amenzilor.
Un manager mi-a spus că, atunci când a încercat să facă acest pas, a avut senzația că se prăbușește într-o gaură neagră. Și nu este vorba doar de tarife. Pur și simplu nimic nu mai funcționează – predictibilitate privind kilometrii parcurși zilnic sau lunar, con- sum carburant, costuri cu reparațiile... Indiferent de sistem și proceduri, totul pare să se deregleze... nici oamenii nu mai sunt oameni...
Din nou, nu arătăm cu degetul. Nu uitați de „solidaritate”.
Am pus o întrebare la început – cine intră în carantină? Evident că rata îmbolnăvirilor declanșează carantina, însă, dacă în unele județe se testează susținut și în altele numărul testelor este ridicol de mic... Apare tentația (periculoasă) de a spune că atitudinea corectă este să reduci testele. Cu alte cuvinte: am vrea să fim solidari cu voi, dragi compatrioți din localități caran- tinate, dar nu putem face nimic dacă veți continua să vă testați.
Mă uit la virulența cu care unii transportatori de comunitate apără beneficiile reprezentate de diurnă. Este o atitudine perfect legitimă, însă nu este solidaritate, ci doar apărarea propriilor interese. Solidaritatea ar apă- rea dacă, în aceste discuții, ar fi atrași și transportatorii naționali. Mai mult decât atât, solidaritatea ar căpăta un sens cu adevărat real, dacă am înce- pe să discutăm despre condiții minime ce trebuie asigurate șoferilor.
Diurnă? Da! Dar, oare, nimănui nu i se pare straniu ca o persoană, capa- bilă să genereze venituri de peste 2.000 de euro pe lună, să ajungă, la finalul carierei, cu cea mai mică pensie posibilă (aferentă salariului minim) și fără niciun fel de asigurare suplimen- tară? Iar diurnele pe intern... România este membră a UE din 2007, însă, la capitolul diurne deductibile, diferențele dintre ceea ce se oferă pentru România și orice altă țară UE sunt ridicole (ridicol
este, de fapt, cuantumul diurnei deduc- tibile, în România).
În loc să planificăm revoluții, în care majoritatea victimelor rezultate sunt nevinovate, nu am putea planifica câțiva pași în spiritul evoluției... și al solidarității?
Până la urmă, un șofer de național, de camion sau autocar, nu are o răspun- dere mai mică decât unul de pe Comu- nitate și nici munca nu este mai ușoară.
Iar un patron, transportator pe țară, trece prin probleme similare cu cel de Comunitate. Nu-i așa?
Cred că am ajuns la un nivel de competență destul de ridicat, pentru a putea trece la faza reglajelor fine – de la munca manuală, cu barosul, la programarea pe calculator.
Carantina reprezintă, în sine, un act de solidaritate – mulți se sacrifică, pentru ca toți să treacă, mai repede și mai în siguranță, prin pandemie. Varianta optimă/decentă ar fi să creș- tem numărul testelor peste tot, să res- pectăm regulile peste tot, să intrăm cât mai mulți în carantină, dacă reali- tatea impune acest lucru... La final, vom fi trecut împreună prin carantină. Dezbateri (in)oportune despre eficien- ța carantinei, purtării măștii, despre plata corectă a taxelor și impozitelor, respectarea timpilor de conducere și odihnă, modul de acordare a diurnei... vor apărea întotdeauna. Însă, la final, indiferent de cât de avantajați sau dez- avantajați vom fi, există două posibile deznodăminte: vom fi mai uniți, pentru că am fost solidari, sau...
Radu BORCESCU
radu.borcescu@ziuacargo.ro
Împreună mișcăm lucrurile!
martie 2021 .................................................................................................................................................. 3
EDITORIAL