Page 49 - revista ZIUA CARGO
P. 49

 companiei față de segmentul de comerț electronic, care se așteaptă să își continue trendul ascendent, printr-o creștere de câte două cifre, în următorii ani. Paul Copil, co-fondator și CEO
al QeOPS, va păstra o participație minoritară semnificativă și va continua să conducă QeOPS în următoarea sa fază de creștere, cu sprijinul Cargus.
P3 A TRANZACȚIONAT PESTE 35.800 MP
P3 Logistic Parks a încheiat, în România, în T1 2021, tranzacții pentru peste 35.800 mp de spații logistice și de birouri. Mai mult de 36% (>13.000 mp) din total sunt contracte noi, iar aproximativ 63% (>22.500 mp) sunt prelungiri ale contractelor existente. Patru dintre parteneriatele existente s-au consolidat încă de la începutul anului, astfel încât rata de retenție în cadrul parcului rămâne la cote ridicate. De asemenea, prin poziționarea strategică a P3 Bucharest A1, dar și prin complexitatea serviciilor și facilităților oferite, P3 reușește să
atragă, anual, noi clienți care aleg să își stabilească hubul de distribuție în perimetrul parcului. P3 Bucharest A1 este cel mai complex parc industrial din România. Are o suprafață închiriabilă de 380.000 mp dispuși în 14 depozite, acces direct la A1, șoseaua de centură și coridorul pan-european IV, un restaurant cu auto-servire cu 200 de locuri la interior și terasă proprie, terminale feroviare pentru transport mărfuri și călători și un proiect de spații de cazare în curs de finalizare.
GEFCO
ÎȘI EXTINDE COOPERAREA
CU RENAULT ȘI DACIA, ÎN ROMÂNIA
GEFCO anunță semnarea unui acord cu Grupul Renault și Dacia, pentru extinderea cooperării logistice din România, începută în 2005 și care s-a dezvoltat continuu. La începutul anului 2021, GEFCO și Renault Group și-au consolidat cooperarea, prin
extinderea acordului pentru fluxurile de vehicule finite (FVL) Mioveni-Constanța și Constanța- București pentru încă trei ani, a acordurilor FVL din Italia și Belgia, dar și prin deschiderea unor noi fluxuri. Pentru a obține o optimizare comercială
și o sinergie a fluxurilor existente, un atelier Monozukuri a fost inițiat de constructorul de automobile. Echipele Dacia, Renault și GEFCO au lucrat împreună în cadrul mai multor sesiuni, iar rezultatul a fost unirea celor două fluxuri, Mioveni-portul Constanța și Constanța-București, într-o rută dus-întors și înlocuirea livrărilor rutiere din port cu o soluție feroviară. Astfel, s-au adus beneficii suplimentare, prin creșterea capacității
– o îmbunătățire esențială, deoarece mașinile care sosesc
în port trebuie preluate în cel mai scurt timp posibil. Pe cale feroviară, pot fi ridicate simultan până la 700 de vehicule. Înlocuirea a 37% din transporturile în camioane cu transporturile pe calea ferată a dus la o reducere semnificativă a emisiilor de CO2.
PUBLICITATE
  ȘTIRI




















































































   47   48   49   50   51