20 de clandestini, ascunși în două camioane și un microbuz

Ofițerii de la PTF Vărșand (judeţul Arad) au depistat 20 de cetăţeni din Turcia şi Afganistan, solicitanţi de azil în ţara noastră, care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi în două camioane și un microbuz, anunță Poliția de Frontieră.

La finalul de săptămână 11-12 septembrie, la Punctul de Trecere a Frontierei Vărșand, judeţul Arad, s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean bulgar și un cetățean moldovean, conducând ansambluri rutiere înmatriculate în Bulgaria și Republica Moldova. Aceștia transportau, conform documentelor de însoţire a mărfii, panouri termoizolante și plăci de laminat pentru societăți din Germania și Ungaria. În urma efectuării controlului amănunţit al mijloacelor de transport, în compartimentele pentru marfă au fost descoperiţi ascunşi, în total, opt cetăţeni străini. Persoanele au fost preluate și transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, iar în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din Afganistan, cu vârste cuprinse între 15 și 41 ani, majoritatea fiind solicitanți de azil în țara noastră.

Tot în zona de competenţă a Poliției de Frontieră Vărșand, ofițerii au oprit pe DN79A, în apropierea localităţii Vărşand, un microbuz condus de un cetățean român. În urma controlului efectuat asupra mijlocului de transport au fost descoperiţi, ascunși în compartimentul pentru marfă, 12 cetăţeni străini. În cadrul verificărilor s-a stabilit că aceștia sunt cetățeni din Turcia, cu vârste între 18 și 35 de ani, solicitanți de azil în România.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în vederea stabilirii întregii activități infracționale, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.