ÎMPREUNĂ MIȘCĂM LUCRURILE

Peste 26 de milioane de pasageri pe aeroporturile românești, în 2024

Data:

Traficul aerian de pe aeroporturile din România a înregistrat 26.033.372 de pasageri, pe parcursul anului 2024, în creștere cu aproape 6% față de valorile din anul anterior (23.234.580).

Comparativ cu anul 2019, traficul aerian din 2024 a crescut cu 12%. „Din centralizarea datelor de trafic aerian, se observă păstrarea trendului ascendent în ceea ce privește pasagerii zborurilor internaționale (+7%, în 2024, față de 2023) dar și scăderea numărului pasagerilor pe zborurile interne (-6%, în 2024, față de 2023)”, potrivit comunicatului transmis redacției de Asociația Aeroporturilor din România.

Un moment important pentru sectorul aviatic românesc a fost aderarea României la spațiul Schengen aerian, începând cu data de 31 martie 2024.

„Acesta a însemnat eliminarea controalelor la frontieră, ceea ce a dus la o creștere a eficienței operaționale și timpi reduși de așteptare pentru călători. Din totalul pasagerilor care au tranzitat aeroporturile românești după momentul aderării României la spațiul Schengen aerian, 70% s-au deplasat în interiorul spațiului Schengen și 30% au călătorit spre/dinspre destinații non-Schengen”, se mai arată în comunicat.

Traficul aerian de marfă a crescut pe parcursul anului trecut cu 4% iar numărul de mișcări aeronave (aterizări și decolări) a crescut cu 3%.

Distribuie pe

COMENTEAZĂ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Recente
Știri

Parcarea „Sosiri” a Aeroportului „Henri Coandă” se închide 6 luni

Începând din 19 august, parcarea supraetajată din faţa Terminalului...

Fraudă de 26 milioane de lei, în comerțul cu mașini second-hand

Inspectorii antifraudă din cadrul ANAF-DGAF au destructurat un mecanism...

Tribunalul București a respins cererea de intrare în insolvență a STB

Tribunalul București (TB) a respins, pe 18 august, cererea...

AnimaWings: Creștere la pasageri pe rutele diasporei, în vara 2026

Traficul de pasageri din diaspora pe rutele europene ale...

Colliers: Producția schimbă dinamica pieței industriale și logistice

Producția câștigă teren pe piața industrială și logistică din...

Archer achiziționează trei filiale Boeing

Archer Aviation își extinde activitatea pentru a include tehnologii...

Barometrul Reputației Online a Afacerilor din România 2026

RecenziiClienti.ro a publicat Barometrul Reputației Online a Afacerilor din România 2026,...

Atenție, șoferi! Lucrări de amenajare a unui sens giratoriu la Tecuci

Începând din 17 august, lucrătorii Direcției Regionale de Drumuri...