300 de posturi disponibile la Groupe Renault Romania

Timp de două zile (20, 21 octombrie), echipele de Resurse Umane ale Groupe Renault România invită pasionaţii domeniului auto la cel mai mare târg de carieră, Angajatori de Top, desfăşurat la Bucureşti. Candidaţii au şansa unui prim interviu chiar în stand cu specialişti ai companiei, în funcţie de postul vizat.

„Când te gândeşti la o carieră în domeniul auto, aceasta e sinonimă cu pasiunea. Industria auto se transformă, de la an la an. Vehiculele viitorului vor fi hibride, electrice, conectate şi autonome. Ceea ce înseamnă noi provocări într-o industrie extrem de competitivă. În ultimii ani, compania noastră a atras sute de tineri, viitori ingineri, care au beneficiat de parcursuri de formare interne,  sau specialişti în diverse domenii conexe domeniului auto. Continuăm să recrutăm şi să ne îmbogăţim echipele care să contribuie la succesul produselor noastre, atât în România, cât şi pe pieţele unde comercializăm vehiculele din gama Global Access[1]. 30% din cei 1800 de stagiari ai programului „Drive your Future”, care au ales să cunoască, din perspectivă practică, Groupe Renault România, ne sunt astăzi colegi. Programul are drept obiectiv identificarea timpurie a tinerelor talente, inserţia lor profesională şi susţinerea, în parteneriat public-privat, a sistemului de educaţie din România”, a declarat Pascal Candau, director al centrului de inginerie, Renault Technologie Roumanie.

Pentru activitatea de R&D, compania oferă oportunităţi de dezvoltare adresate inginerilor auto, cu profil educaţional tehnic. Candidaţii trebuie să aibă experienţă în concepţie şi dezvoltare proiecte (domeniul mecanică, elctrică/electronică, caroserie vehicul şi echipamente design). În plus, aceştia trebuie să fie utilizatori de aplicaţii informatice specifice industriei auto (CATIA, MATLAB, SIMULIK).

Renault Servicii România îşi consolidează echipele în activităţile de supply chain, post-vânzare şi studii de piaţă. Sunt căutaţi candidaţi cu experienţă în aceste domenii, care să fie în egală măsură şi buni utilizatori ai aplicaţiilor informatice, să aibă cunoştinţe de gestionare şi dezvoltare baze de date.

Pentru activitatea de fabricaţie vehicule (platforma industrială de la Mioveni) compania caută specialişti cu profil tehnic, experienţă în automatizare şi audit performanţă industrială.

În oferta Grupului există şi posturi în echipele departamentelor calitate, financiar şi achiziţii. Pentru acestea, sunt necesare preponderent studii tehnice şi economice, experienţă în calitate şi audit furnizori, dar şi competenţe de analiză costuri şi performanţă economică.

În plus de cerinţele specifice domeniului, candidaţii trebuie să cunoască limbile engleză sau franceză. Cele 300 de posturi cu care Groupe Renault România vine la Angajatori de top sunt disponibile în Bucureşti,Titu şi Mioveni.  

Întreaga ofertă a companiei este disponibilă în stand, dar şi pe pagina de Linkedin şi site-ul companiei. Mai multe detalii despre activităţile Grupului Renault România, aici.

Groupe Renault România susține de 13 ani sistemul educaţional românesc prin parteneriatele încheiate cu 15 universităţi din ţară și participă activ la dezvoltarea competenţelor profesionale care să le asigure tinerilor absolvenți o integrare reuşită la viitorul loc de muncă.

Groupe Renault România

Constructor de automobile din 1898, Groupe Renault este prezent în 127 de ţări şi a vândut aproape 3,2 milioane de vehicule în 2016. Mizează pe complementariatea celor cinci mărci (Renault, Dacia, Renault Samsung Motors, Alpine şi Lada), pe vehiculul electric şi pe alianţa sa unică cu Nissan şi Mitsubichi.

Pentru a răspunde marilor provocări tehnologice în viitor şi a continua strategia de creştere rentabilă, Grupul se sprijină pe dezvoltarea sa la nivel internaţional.

Groupe Renault România este singura companie care integrează toate activităţile specifice construcţiei automobilului, ceea ce a condus la o performanță economică susținută și la o varietate de oferte de recrutare pentru specializări diferite pentru: studii client, design, inginerie, testare, fabricaţie, logistică, comercializare, servicii de business, post-vânzare, finanţare.

În 2016 Groupe Renault România a depășit 5 miliarde de euro cifră de afaceri. Aflat în centrul gamei Global Access (din care fac parte modelele Dacia, produse pe platforma industrială de la Mioveni), Grupul e lider pe piaţa locală cu mărcile Dacia şi Renault.

Cei 16.700 de angajaţi ai Groupe Renault România inovează în ceea ce priveşte produsele şi bunele practici, fiind recunoscuţi pentru profesionalismul lor.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.