5 sfaturi de la Vola.ro pentru pasageri

Vola.ro prezintă 5 sfaturi pentru nu a fi afectat de falimentul unei companii aeriene sau de schimbările/anulările rutelor.

În contextul falimentului companiei aeriene Monarch, dar și al altor situații excepționale întalnite în timpul călătoriei cu avionul, Vola.ro anunță un set de măsuri pe care turiștii și le pot însuși pentru a fi protejați de eventuale situații neprevăzute, măsuri pe care Vola.ro le implementează deja cu succes.

Pe 2 Octombrie 2017, Autoritatea Aeronautică Civilă din Regatul Unit (CAA) anunță oprirea tuturor operațiunilor companiei britanice Monarch și intrarea acesteia în faliment. Peste 110.000 de turiști au fost afectați imediat, având zboruri chiar în acea zi, și peste 300.000 de rezervări viitoare nu vor fi onorate. 45 de turiști romani aveau zboruri Monarch Airlines programate în perioada imediat următoare, majoritatea fiind segmente aferente unui zbor Smart Connection exclusiv Vola.ro.

În aceste condiții, personalul de suport Vola.ro a contactat turiștii afectați și le-a oferit alternative de zbor. Din cele 22 de rezervari în total (pentru 45 de pasageri), 20 au fost soluționate cu succes și zborurile au fost deja efectuate. Pentru două dintre rezervări încă se mai discută asupra opțiunilor de zbor.  

Consultanții au oferit rute alternative de călătorie și Vola.ro a suportat diferența de preț aferentă noului bilet de avion.

Cum se pot proteja turiștii de situațiile neprevăzute în călătoria cu avionul?

Există întotdeauna un risc atunci când companiile aeriene dau faliment – majoritatea cazurilor sunt considerate „forță majoră” și exonerează compania de multe dintre responsabilități, însă acțiunile de mai jos reduc riscurile calătorilor:  

  1. Încheierea unei asigurări de călătorie solide, care să includă și situația de anulare a zborului, pierdere a bagajului etc.
  2. Alegerea unei companii de încredere (criteriul „preț” nu ar trebui să fie unicul criteriu niciodată).
  3. Parcurgerea cu atenție a Termenilor și Condițiilor agenției la rezervarea unui bilet de avion. Vola.ro, spre exemplu, include la zborurile rezervate prin Smart Connection și o garanție a zborurilor cu transfer pentru situații în care unul dinte segmente nu poate fi efectuat (timp prea scurt de transfer sau alte elemente neprevăzute).
  4. Salvarea în agenda telefonului a numarului de la Suport Clienți și apelarea lui cu încredere în cazul în care sunt probleme. Alegerea pe cât posibil a unei companii cu suport 24/7, pentru că, în funcție de fusul orar al țării în care se călătorește, este posibil să nu se încadreze în orele de program obișnuite.
  5. Comunicarea către agenția de turism a datelor de contact complete și corecte, pentru a se asigura că vor fi informați de eventuale schimbări.  

„Nu am agreat niciodată abordarea de „struț” în situații delicate și vom încerca întotdeauna să identificăm o soluție pentru problemele pasagerilor noștri. Adeseori am renunțat la taxa de serviciu, am oferit consultanța noastră gratuit și, mai mult, dacă turistul avea un zbor Smart Connection și doar unul dintre segmente era afectat, am suportat și costul suplimentar prin Garanția Smart Connection, sume care înseamna chiar și câteva sute de euro per pasager în anumite situații”, a afirmat Daniel Truica, CEO Vola.ro.

Despre Vola.ro

Vola.ro este cea mai cunoscută și mai utilizată agenție online de turism din România, potrivit unui studiu realizat de GFK în 2016. Compania a avut, încă de la înființare, o dinamică explozivă, atât ca cifră de afaceri, cât și ca număr de angajați și clienți. Vola.ro deservește persoane fizice sau companii, oferind servicii complete de turism: suport pentru rezervarea biletelor de avion de linie și low-cost, rezervări hoteluri, city break-uri, vacanțe, pachete de turism intern, asigurări medicale de călătorie și servicii de rent-a-car. 

De asemenea, Vola.ro este prima companie din România care a fost clasată pe primul loc, pentru trei ani consecutivi, în topul Deloitte Technology Fast 50, în Europa Centrală. În 2015, Vola.ro a primit o investiție de 5 milioane de euro din partea 3TS Capital Partners, același fond care a mai investit în România în Elefant.ro, InternetCorp, Zoot și Vector Watch.

În 2016, Vola.ro a avut o cifră de afaceri de aproximativ 5,5 milioane de EUR și a înregistrat un total al tranzacțiilor de peste 50 de milioane de EUR.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.