9 oferte pentru 9 km, plus tuneluri, de pe Autostrada Lugoj-Deva

CNAIR a primit 9 oferte, în 10 mai, pentru proiectarea și execuția a 9,13 km -secțiunea cu tuneluri – din Lotul 2 al Autostrăzii Lugoj-Deva.

Ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Cătălin Drulă, a declarat, pe 5 mai, că a solicitat pentru finanțare din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), alături de întreaga autostradă A7 și capetele autostrăzii A8.

El a precizat că este vorba despre zona din Autostrada Lugoj-Deva „unde se fac acele tuneluri pentru urşi, dar nu sunt pentru urşi, sunt pentru maşini, doar mamiferele pot migra pe deasupra, nefiind afectat terenul. Singura secţiune lipsă între Sibiu şi Nădlac, acolo sunt 9 km, dar este o lucrare amplă, scumpă. Sunt două tuneluri în lungime combinată de aproximativ doi kilometri”.

Potrivit CNAIR, este vorba despre „depunerea candidaturilor pentru procedura de atribuire a contractului pentru Lot 2: km 27+620 – km 56+220 – Secțiunea E și finalizare Secțiunea D”.

Procedura este de tipul „licitație restrânsă”, iar Comisia de Evaluare va selecta minim 5 și maxim 6 candidați, care vor depune oferte Tehnice și Financiare în etapa a II-a a procedurii de achizitie publică.

Valoarea estimată a contractului este de 1,363 miliarde de lei, fără TVA, cu sursă de finanțare fonduri europene nerambursabile.

Termenul de finalizare a contractului este 10 luni pentru proiectare și 28 de luni pentru execuția lucrărilor, conform factorilor de evaluare din Documentația de Atribuire.

„Conform condițiilor din Acordului de mediu, a fost prevăzută realizarea a două tuneluri în cadrul Secțiunii E2 în contexul evitării problemelor de stabilitate și a impactului negativ cu implicații majore asupra mediului. Tunelurile vor fi formate din două galerii unidirecționale prevăzute pe fiecare cale de circulație cu platforma de 11,25 m”, potrivit CNAIR.

Iată cine sunt cei 9 ofertanți:

1. AKTOR S.A. (Grecia)

2. ASOCIEREA SC ALSİM ALARKO SANAYİ TESİSLERİ VE TİCARET A.Ș – MAKYOL INSAAT SANAYI TURIZM VE TICARET A.S.  (Turcia)

3. ASOCIEREA FCC CONSTRUCCION – GULERMAK AGIR SANAYI INSAAT VE TAAHHUT A.S. (Spania – Turcia)

4. ASOCIEREA IMPRESA PIZZAROTTI & CSpA – PIZZAROTTI – RETTER PROJECT MANAGEMENT (Italia – Romania)

5. ASOCIEREA TERNA – INTRACOM CONSTRUCTIONS SOCIETE ANONYME TECHNICAL AND STEEL CONSTRUCTIONS (INTRAKAT) (Grecia)

6. KOLIN INSAAT TURIZM SANAYI VE TICARET ANONIM SIRKETI (Turcia)

7. ASOCIEREA MAPA INSAAT VE TICARET A.S. – CENGIZ INSAAT SANAYI VE TICARET A.S. (Turcia)

8. ASOCIEREA RIZZANI DE ECCHER SPA – OZGUN INSAAT TAAHHUT SANAYI VE TICARET LIMITED STI – CIPA SPA (Italia –  Turcia)

9. STRABAG (România).

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.