Abțibild-surpriză după “Testul gratuit de lumini” la Mercedes-Benz

Mercedes-Benz desfășoară până la data de 20 decembrie cea de-a noua ediție a campaniei naționale „Testul gratuit de lumini”. Pe durata campaniei, toți posesorii de autoturisme şi autovehicule comerciale Mercedes-Benz pot beneficia în mod gratuit de testarea şi reglarea luminilor exterioare în Centrele Autorizate de Service Mercedes-Benz de pe întreg teritoriul României.

Lansat în 2009, programul „Testul gratuit de lumini” are misiunea de a le asigura conducătorilor aflați în trafic condiții de vizibilitate sporită, contribuind astfel la reducerea numărului de accidente pe durata iernii și la îmbunătăţirea stării traficului din România. 

„Siguranța este un pilon esențial în viziunea companiei noastre, iar satisfacția de a fi la volanul unui Mercedes-Benz este dublată de prioritatea noastră continuă pentru siguranța clienților. Astfel, de aproape un deceniu, derulăm această campanie în România, asumându-ne responsabilitatea de a contribui pe cât posibil la creșterea gradului de siguranță în trafic a clienților noștri”, a declarat Philipp Hagenburger, Managing Director Mercedes-Benz Cars & CEO Mercedes-Benz România.

Campania națională „Testul gratuit de lumini” a fost lansată de Mercedes-Benz în 2009 și a ajuns la cea de-a noua ediție în acest an, fiind activă până la data de 20 decembrie 2017. Pe toată durata campaniei, clienții Mercedes-Benz care participă gratuit la program vor fi recompensați cu un premiu-surpriză acordat de Mercedes-Benz, incluzând un abțibild de colecție tipărit în ediție limitată cu ocazia aniversării bi-centenarului Mercedes-AMG.

Programul „Testul gratuit de lumini”, implementat la nivel național în toate Centrele Autorizate de Service Mercedes-Benz, contribuind la asigurarea unui mediu sigur participanților la trafic.

Mai multe informații despre Centrele Autorizate de Service Mercedes-Benz sunt disponibile la adresa: www..mercedes-benz.ro/centre

Mai multe informații despre Mercedes-Benz şi despre această campanie puteţi accesa la adresa: www.mb4.me/testlumini.  

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.