Licitație RATB pentru modernizarea tramvaielor V3A-M

Regia Autonomă de Transport București (RATB) a lansat licitația pentru reconstruirea și îmbunătățirii parametrilor tehnici și de confort ai tramvaielor tip V3A-M.

foto: Jean-Mihai PÂLȘU

Potrivit anunțului de participare publicat la 12 aprilie, valoarea estimată este de 135 milioane lei (30 milioane euro), iar criteriul de atribuire va fi prețul cel mai scăzut.

RATB va încheia 5 contracte subsecvente, dintre care unul în acest an și patru în 2019. Cantitatea estimată pentru un contract subsecvent de modernizare este de minim 3 tramvaie și maxim 12 tramvaie. Valoarea celui mai mare contract subsecvent va fi de 32,4 milioane lei. Se estimează că primul contract subsecvent se va semna odată cu acordul-cadru.

Pe total, în anuntul de participare se precizează ca vor fi modernizate minim 3 tramvaie și maxim 50 de tramvaie, sub incidența celor cinci contracte subsecvente semnate.

Termenul-limită pentru depunerea cererilor de documente sau pentru acces la documente este 14 mai 2018.

Termenul-limita pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este data de 17 mai 2018.

Deschiderea ofertelor va avea loc la data de 16 august 2018.

Download (Anunt-de-participare-sectoriale-numarul-184323_12.04.2018.pdf - PDF, 114KB)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.