ÎMPREUNĂ MIȘCĂM LUCRURILE

AHK solicită accelerarea reformelor esențiale

Data:

AHK România își exprimă „profunda îngrijorare” cu privire la consecințele neîndeplinirii obligațiilor asumate de țara noastră în cadrul PNRR (Legea pensiilor magistraților este blocată la CCR – n.r.) și solicită tuturor actorilor implicați să urmeze cursul necesar al reformelor.

Sebastian Metz

Potrivit unui comunicat, pierderea sumei de 231 de milioane de euro din PNRR ar avea efecte critice și profund dăunătoare pentru economie, cu atât mai mult în actualul context de încetinire economică, presiuni inflaționiste și scădere a investițiilor.

Fondurile europene și banii din PNRR în special reprezintă un instrument esențial pentru modernizarea României și pentru creșterea competitivității economice prin investiții în infrastructură, digitalizare, tranziție verde și eficientizarea administrației publice. Pierderea acestor resurse ar afecta mediul de afaceri, locurile de muncă și perspectivele de dezvoltare pe termen lung.

„Posibila pierdere a fondurilor PNRR reprezintă un risc economic major pentru România. Nu vorbim doar despre cele 231 de milioane EUR aflate acum în discuție, ci despre peste 2 miliarde EUR care pot deveni inaccesibile dacă reformele nu avansează”, avertizează Sebastian Metz, directorul general și membru în Consiliul Director al AHK România. El subliniază că „într-o perioadă deja dificilă pentru economie, România nu își poate permite să piardă aceste resurse”.

Volker Raffel, președinte AHK România: „România are nevoie să rămână un partener economic puternic în Uniunea Europeană. Reechilibrarea pe termen lung a unui buget sustenabil necesită, după recentele creșteri de taxe, mai multă eficiență în administrația de stat și reducerea birocrației inutile.

Pentru obținerea fondurilor UE este esențial ca România să aibă instituțiile publice performante,  care să permită buna gestionare a acestor fonduri, astfel încât ele să nu fie diminuate sau plătite cu întârziere. Atât reducerea fondurilor UE, cât și întârzierile în plata acestora încetinesc inutil creșterea economică. Reformele nu mai pot fi amânate, ele sunt esențiale pentru viitorul economic al țării.”

Potrivit reprezentanților AHK, respectarea jaloanelor și implementarea coerentă a reformelor reprezintă nu doar o obligație europeană, ci și o condiție fundamentală pentru menținerea încrederii investitorilor și atragerea de noi investiții. Este important ca fondurile UE să fie disponibile integral și la timp, iar cererile de finanțare să fie procesate și plătite în intervalul prevăzut.

„AHK România își reafirmă disponibilitatea de a rămâne un partener de dialog constructiv pentru autorități, sprijinind cu expertiză și cooperare instituțională toate eforturile menite să accelereze implementarea reformelor și să consolideze competitivitatea economiei românești”, se mai arată în comunicat.

Distribuie pe

COMENTEAZĂ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Recente
Știri

UNTRR organizează International Haulage Conference

UNTRR îi invită pe transportatorii români care operează pe...

VOLVO FL ELECTRIC 14 T. Conceput special pentru transportul urban

Popularul model electric de gamă medie – Volvo FL...

Etică și legalitate, în recrutare (II)

Continuăm analiza, demarată în numărul precedent al revistei, privind...

AFACERI PROTEJATE. Investigații private, în transport și logistică

Poate că vă veți gândi că este prea mult....

Noutăți ROADPOL, în 2026

Rețeaua Europeană a Polițiilor Rutiere – ROADPOL a transmis,...

RENAULT TRUCKS E-TECH T 585 ȘI RENAULT TRUCKS E-TECH T 780

La sfârșitul anului trecut, Renault Trucks a dezvăluit, în...

TARIFE DE TRANSPORT. Creștere, la contracte

Indicele european al tarifelor pentru transport rutier, realizat de...

Paletul EUR devine din ce în ce mai popular, în România

MAV-REC Palet este responsabilă încă din anul 2009 de...