Air France KLM, mai multe zboruri

Air France-KLM continuă procesul de extindere: pentru sezonul de iarnă 2017-2018 operează 52 de noi segmente spre cele mai solicitate destinații ale grupului.

Astfel, pasagerii Air France KLM au la dispoziție cu până la 5,5% mai multe zboruri, comparativ cu anul anterior. Extinderea vizează în principal zborurile lung curier, cu o creștere de 4,7% dar și cele mediu și scurt curier.

Zborurile lung curier: creștere cu 4,7% și 9 noi segmente operate

  • Air France operează în iarna aceasta 2 zboruri noi de pe aeroportul Charles de Gaulle din Paris cu destinația Chicago (SUA) și Malé (Maldive);
  • KLM operează 7 zboruri noi de pe aeroportul Schiphol din Amsterdam cu destinația Cartagena (Colombia), Freetown (Sierra Leone), Mauritius, Minneapolis (SUA), Monrovia (Liberia), Mumbai (India), San José (Costa Rica).

Destinațiile-cheie pentru Air France KLM rămân cele spre continentul nord-american, prin parteneriatul strategic cu Delta Airlines, spre zona Oceanului Indian și a Caraibelor, dar și Japonia, China și Asia de Sud Est, de asemenea susținute prin parteneriatele aeriene încheiate.

Cea mai importantă veste a anului acesta este nou-încheiatul parteneriat cu Jet Airways, ce permite accesul la o gamă extinsă de posibilități de zbor în special spre orașele din India, cu plecare fie de pe aeroportul Charles de Gaulle din Paris sau de pe aeroportul Schiphol din Amsterdam.

America de Nord și Caraibe – destinațiile preferate de români în sezonul de iarnă

Programul de iarnă Air France KLM cu plecare din București include două zboruri pe ruta București – Amsterdam și retur și două zboruri pe ruta București – Paris și retur.

Alexandru Dobrescu

“Deși pentru români perioada principală de vacanță este vara, în ultimii 3 ani se observă o creștere masivă a numărului de pasageri ce călătoresc în lunile de iarnă spre America de Nord și zona Caraibe și Oceanul Indian. De la jumătatea lunii Decembrie și până la jumătatea lunii Ianuarie, zborurile sunt operate la capacitate maximă atât pe rutele mediu curier (București – Paris / Amsterdam) cât și pe rutele lung curier”, a declarat Alexandru Dobrescu, Country Manager Air France KLM Romania și Bulgaria.

Investiții în flotă

Grupul aerian continuă procesul de îmbunătățire a flotei, a produselor și serviciilor prin achiziția a 15 aeronave de tip Boeing 787, până la sfârșitul sezonului de iarnă.

  • 10 aeronave administrate de către KLM vor zbura către 18 destinații, care operează integral sau parțial rute către: Mauritius, San Francisco (USA), Washington (SUA), Minneapolis (SUA), Calgary (Canada), Rio de Janeiro (Brazilia), Bogota (Colombia), Cartagena (Colombia), San José (Costa Rica), Osaka (Japan), Colombo (Sri Lanka), Mumbai (India), Beijing, Hangzhou, Xiamen, Chengdu și Shanghai (China).
  • 5 aeronave administrate de ctre Air France vor opera către 7 destinații lung curier, printre care Toronto (Canada), Boston (SUA), Panama City (Panama), Sao Paulo (Brazilia) și altele.

Până la finalul sezonului 2017-2018, KLM va dota cu noile cabine World Business Class 53 de aeronave KLM Boeing 747, 777 si 787.

Despre AIR FRANCE KLM

AIR FRANCE KLM este unul dintre cei mai mari jucători în transportul aerian la nivel mondial și lider de piață pe zborurile lung-curier cu plecare din Europa. În 2015, AIR FRANCE KLM a transportat peste 89.8 milioane de pasageri și peste 1,3 milioane de tone cargo. Flotă grupului este formată din 534 aeronave, iar rețeaua acoperă 320 de destinații din 114 țări prin hub-urile de la Paris-Charles de Gaulle, unul dintre cele mai mari aeroporturi din lume și Amsterdam-Schiphol.

Air France și KLM sunt companii membre ale alianței globale SkyTeam, care numără 20 membri și care oferă pasagerilor din întreagă lume acces la o rețea globală de peste 17.300 de zboruri către 1.062 de destinații din 177 de țări. www.airfrance.ro & www.klm.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.