Amazon deschide 3 noi birouri în România și creează 500 de joburi

Echipa Amazon din România a ajuns să numere peste 2.500 de angajați, iar compania se pregătește să adauge, până la finalul anului, încă 500 de roluri permanente disponibile în birourile sale din țară și intenționează să deschidă un nou birou în Timișoara și altele două în Iași.

Iată precizările, în comunicatul transmis redacției ZIUA CARGO:

Biroul din Timișoara, planificat să se deschidă în trimestrul al doilea al anului (T2/2021), se va concentra pe linia Amazon Devices, ce va include și dispozitivele de securitate Ring, și va fi locul unde se vor dezvolta și lansa produse și servicii inovatoare.

Biroul nou din Iași se va deschide spre finalul anului în campusul actual și va fi primul care va găzdui departamentul Retail Business Support – cel care se asigură că produsele Amazon și disponibilitatea lor sunt optimizate pentru clienți și, în același timp, sprijină partenerii de vânzări și echipele dedicate categoriilor de produse. În 2023, Amazon se va muta în Palas Campus din Iași, unde întreaga echipă locală va fi consolidată. 

Noul birou din Palas Campus va găzdui echipele Compliance Ops, Retail Business Support, Creative Ops & Production, Imaging Support, Customer Behavior Analytics, Information Security & Privacy, Compliance Tech, AWS Global IT și Content Creation Tools.

Amazon și divizia AWS activează deja în biroul din București, care găzduiește echipele Engineering Center, Technology Development, Speech și Language Solutions for Alexa, precum și Alexa Product Testing. Aici echipele sunt responsabile cu dezvoltarea soluțiilor tehnologice și optimizarea operațiunilor Amazon.

„Suntem foarte bucuroși să deschidem noile birouri și să adăugăm încă 500 de locuri de muncă în Timișoara și Iași. Noile birouri vin cu multe oportunități pentru profesioniștii din domeniile software și operațiuni, care vor avea șansa să inoveze și să îmbunătățească produsele și serviciile noastre ce sprijină clienții Amazon din întreaga lume. In viitor, echipele noastre în creștere vor beneficia de clădiri de birouri moderne cu facilități de cea mai bună calitate și de o colaborare și susținere îmbunătățite. Suntem încântați că ne putem continua investițiile în România și mândri de impactul pe care îl avem în Timișoara, Iași și București prin recrutarea celor mai buni profesioniști din țară și din lume”, a declarat Octavian Tănase, General Manager, Amazon România.

Recrutarea pentru pozițiile din București și Iași este în derulare, iar cei interesați sunt invitați să acceseze pagina romania.amazon.com. Toți candidații selectați vor primi pachete salariale atractive și beneficii extinse, inclusiv asigurare de sănătate privată și asigurare de viață.

Amazon investește în România de o bună perioadă de timp. În 2005, compania și-a deschis primul birou din România și a investit peste 100 milioane EUR, dezvoltând tehnologii de ultimă generație și oferind o experiență de cumpărare fără egal pentru clienții săi din jurul lumii.

Amazon a fost numit Numărul 2 în catalogul World’s Best Employers 2020 realizat de Forbes și Cel mai bun Brand în clasamentul Workers´ Choice 2019 realizat de firma de cercetare de piață YouGov. 

Despre Amazon

Amazon se ghidează după patru principii: obsesia fața de client și nu față de competiție, pasiunea pentru invenție, angajamentul față de excelența operațională și viziunea pe termen lung. Comentariile clienților, shopping-ul printr-un singur click, recomandările personalizate, Prime, Fulfillment by Amazon, AWS, Kindle Direct Publishing, Kindle, Fire tablets, Fire TV, Amazon Echo și Alexa sunt câteva dintre produsele și serviciile inventate de Amazon

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.