ARR: Suspendarea oricărei curse interjudețene trebuie obligatoriu anunțată

Operatorii de servicii regulate interjudețene au obligația să anunțe, la capetele traseului dar și la ARR, dacă suspendă unele curse regulate interjudețene.

foto: Jean-Mihai Pâlșu

O adresă în acest sens a fost transmisă companiilor, în 2 aprilie, de Autoritatea Rutieră Română (ARR).

În document se precizează că operatorii „au obligația să anunțe anticipat cursele care nu pot fi executate din cauză de forță majoră sau din alte cauze, la capetele traseului și, în limita posibilităților, și pe traseu”.

„Astfel, ținând cont de instituirea Stării de Urgenâă pe teritoriul României prin decretul nr. 195/2020 (…), în situația în care veți suspenda anumite curse interjudețene urmează să faceți demersurile necesare în vederea aplicării prevederilor mai sus menționate. De asemenea, veți transmite la sediul central al ARR o informare privind cursele interjudețene suspendate”, se mai arată în adresa Autorității.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.