Avertizare de călătorie în Bulgaria: Cod Portocaliu și Galben de ninsori și viscol

    Ministerul Afacerilor Externe (MAE) îi avertizează pe românii care doresc să călătorească pe 4 și 5 ianuarie în Bulgaria că meteorologii din țara vecină au emis Cod Portocaliu și Galben de ninsori, care ar putea duce la blocarea unor drumuri.

    Institutul de Meteorologie și Hidrologie din Bulgaria a anunțat că 15 regiuni vor fi afectate de ninsori și vânt puternic. 

    Astfel, a fost emis Cod Portocaliu de ninsori și vânt puternic pentru regiunile Sliven și Burgas, cu strat de zăpadă de 10-15 centimetri. De asemenea, este Cod Galben de ninsoare, cu vânt puternic, în regiunile Blagoevgrad, Pazardjik, Plovdiv, Smolian, Haskovo, Kârdjali și Yambol.

    Cod Galben pentru vânt puternic a fost emis și pentru regiunile Dobrici și Varna, unde vântul va sufla dinspre nord-nord-est în rafale de până la 20-25 m/s. De asemenea, este Cod Galben de ninsori în regiunile Montana, Vrața, Loveci și Gabrovo, unde stratul de zăpadă va atinge 10 centimetri.

    Ministerul de Externe le recomandă șoferilor să conducă preventiv, cu viteză adecvată și să aibă autovehiculele echipate pentru circulația pe drumurile publice în condiții de iarnă, să respecte strict semnalizarea rutieră temporară și indicațiile/semnele organelor de control aflate la fața locului. Este posibil ca unele categorii de drumuri să fie închise din cauza zăpezii sau a vizibilității reduse, în condiții de viscol puternic.

    Pentru mai multe informații, MAE sugerează accesarea site-ului www.weather.bg și non-stop de la numărul local de telefon 070013020. Cetățenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Sofia: +35929712858 şi +35929733510, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă, au la dispoziţie telefonul de permanență al misiunii diplomatice a României în Bulgaria: +359879440758.

    Furtună, lapoviță și ninsoare, vânt puternic și valuri violente în largul Mării Egee

    Pentru românii care vor să călătorească sau tranzitează Grecia, MAE atenționează că Serviciul de Meteorologie local a prognozat pentru 4 și 5 ianuarie furtună, lapoviță și ninsoare, vânt puternic și valuri violente în largul Mării Egee. În aceste condiții, românii care au planificate deplasări cu feribotul sunt sfătuiți să contacteze în prealabil firmele de transport naval.

    Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Atena: +302106728879, +302106728875 și cel al Consulatului General la Salonic: +302310340088, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCR) și preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență.

    Românii care se confruntă cu o situație de urgență au la dispoziție și telefonul de permanență al Ambasadei României în Republica Elenă: +306978996222 și cel al Consulatului General al României la Salonic: +306906479076

    LĂSAȚI UN MESAJ

    This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.