Barometrul de opinie Keysfin: 2018, anul incertitudinilor

Oamenii de afaceri privesc cu un optimism temperat și chiar cu unele semne de îngrijorare evoluția economică reală a economiei în acest an. Inflația, deprecierea leului și incertitudinile legate de cadrul fiscal sunt principalele semnale ridicate de mediul de business, în a opta ediție a barometrului semestrial privind perspectivele economiei.
Potrivit rezultatelor Barometrului de opinie Keysfin, la care au răspuns peste 150 de oameni de afaceri din diverse domenii de activitate, de la comerţ, la servicii financiare, agricultură, energie, confecţii, IT etc., economia României va continua să crească în 2018, însă avansul se va tempera semnificativ față de cel înregistrat în 2017.
54% dintre managerii chestionaţi de KeysFin au estimat o creştere a PIB-ului între 4- 4,5%23% au indicat un avans economic peste nivelul de 5 procente, în timp ce 7% consideră că PIB-ul va creşte cu mai puţin de 4%.
16% dintre oamenii de afaceri care au fost chestionați de KeysFin au evitat să răspundă, considerând că, în prezent, există prea multe incertitudini legate de evoluţiei economiei, mai ales în a doua parte a anului.
Față de barometrul de opinie din luna iunie 2017, experții de la KeysFin remarcă creșterea gradului de incertitudine privind perspectivele economiei și scăderea optimismului oamenilor de afaceri.
Codul Fiscal reprezintă principala preocupare a mediului de business. Schimbările semnificative din ultima parte a anului trecut și perspectivele unor noi modificări în acest domeniu ridică cele mai mari semne de întrebare. În condițiile unui cadru fiscal instabil, mulți dintre oamenii de afaceri și-au amânat planurile de investiții, de extindere a afacerilor, și asta mai cu seamă că provocările de ordin fiscal sunt însoțite și de perspectiva scumpirii semnificative a creditării în România, au explicat analiștii de la KeysFin.
Incertitudinile legate de Codul Fiscal se află, astfel, în topul riscurilor pentru economie, fiind identificat de mai mult de76% dintre respondenți. Inflația (65%), evoluția leului (53%), criza de pe piața forței de muncă (51%) și scumpirea creditării (38%) au fost menționate, de asemenea, pe lista principalelor riscuri pentru economie.
Investitorii au mai menționat la capitolul riscuri pentru economie ,,zgomotul” de pe scena politică și o posibilă înrăutățire a situației economice mondiale.
COMERȚUL, PRINCIPALUL MOTOR AL ECONOMIEI
Evoluția economică pozitivă din primul semestru al anului ar urma să fie impulsionată în primul rând de consum. Întrebați care ar fi, în opinia lor, domeniile care vor performa în acest an, 72% dintre oamenii de afaceri au menționat comerțul  “Creșterile de salarii și pensii vor influența semnificativ acest segment însă nu în aceeași măsură ca în 2017, având în vedere scumpirile preconizate de producători și comercianți pe fondul deprecierii monedei naționale”, arată datele barometrului KeysFin.
În contextul creșterii consumului, mare parte dintre oamenii de afaceri (62%) se așteaptă ca serviciile să înregistreze, de asemenea, un avans consistent. În topul domeniilor de activitate care vor performa în 2018, 34% dintre cei care și-au exprimat opiniile au menționat agricultura, iar 31% au indicat construcțiile. 29% dintre investitori au trecut pe listă turismul, 17% au indicat transporturile iar 12% sectorul IT.
CE SE ÎNTÂMPLĂ CU LEUL ÎN 2018
Puseul inflaționist din 2018 va fi influențat, în mare măsură, de evoluția monedei naționale. Întrebați la ce cotație cred că va fi tranzacționat euro în primul semestru, majoritatea investitorilor au indicat intervalul 4,7-4,75 lei.
După ce, în barometrul din luna iunie 2017, peste 69% dintre investitori vedeau moneda naţională peste pragul de 4,6 lei/euro, fapt confirmat de realitate, acum mai mult de 75% văd euro peste nivelul de 4,7 lei, începând din primăvara acestui an.
19% dintre investitorii chestionați de Keysfin văd euro în jurul pragul de 4,65 lei, iar 6% au evitat să se pronunțe, considerând că previziunile sunt greu de făcut, având în vedere evoluția prea puțin predictibilă a cursului valutar.
Investitorii consideră, pe de altă parte, că aşteptările de creştere a inflaţiei peste estimări şi majorarea deficitelor ar putea determina BNR să continue să înăsprească politica monetară în acest an.
Banca Națională a luat deja prima măsură. A crescut, zilele trecute, dobânda cheie la 2%.
“Dincolo de evoluția leului, accesul mai dificil la creditare, ca urmare a creșterii dobânzilor, ar putea influența semnificativ dinamica economiei, cu rezultate greu de anticipat în acest moment. Mulți investitori cred că deprecierea leului și dobânzilor în creștere vor scădea semnificativ apetitul investițional în 2018. Vom avea un an plin de incertitudini”, au mai spus cei de la Keysfin.
INVESTIȚIILE STRĂINE, ÎN PERICOL
O altă întrebare devenită standard în barometrul Keysfin a vizat măsurile pe care oamenii de afaceri le-ar considera importante pentru ca economia să-și continue evoluția pozitivă în 2018.
Cei mai mulți investitori au vorbit despre predictibilitate, insistând pe existența unui cadru fiscal stabil.
Oamenii de afaceri au indicat totodată, în cadrul răspunsurilor trimiste KeysFin, și necesitatea investițiilor în infrastructură văzute drept primordiale pentru dezvoltarea investițiilor, mai ales a celor greenfield.
Impulsionarea atragerii fondurilor europene, prin eliminarea birocrației, și acordarea unor facilități investitorilor interesați să dezvolte afaceri cu impact pe orizontală și care să creeze locuri de muncă s-au aflat, de asemenea, printre măsurile propuse de investitori.
“Amplificarea aversiunii investitorilor faţă de România din cauza incertitudinilor crescute privind politicile guvernamentale trebuie să se afle în prim-planul atenției autorităților”, spun cei de la KeysFin.
Barometrul KeysFin privind economia românească a fost realizat în perioada 10 – 30 decembrie 2017, pe un eşantion reprezentativ de 150 de firme din diverse domenii de activitate, de la comerţ, la servicii financiare, agricultură, energie, confecţii, IT etc.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.