Berceanu vede sabotaj la Aeroportul Timisoara

Ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, nu crede ca alerta cu bomba de la Aeroportul din Timisoara nu ar avea legatura cu demisia fostului director al unitatii. El a declarat, miercuri, ca va trimite Corpul de Control al ministerului sa verifice activitatea economica din ultimii ani a institutiei.

Doua curse internationale ce apartin companiilor Wiz-Air si Carpatair, care urmau sa decoleze de pe Aeroportul International “Traian Vuia” Timisoara, pe relatia Timisoara – Londra, respectiv Timisoara – Roma, au fost retinute la sol, miercuri dimineata, pentru verificari, in urma unui apel telefonic de amenintare cu bomba. Procurorii DIICOT l-au retinut pe autorul apelului, Viorel Anghelescu, de 49 de ani, din Constanta, dar la audieri au constatat ca omul sufera de schizofrenie paranoida. El a fost internat, sub paza, la Spitalul de psihiatrie „Alexandru Obregia” din Bucuresti, unde va fi supus unei expertize medico-legale neuropsihiatrice, in urma careia sa se stabileasca daca are discernamant si daca poate fi tras la raspundere.

Inainte de a afla acest deznodamant, Radu Berceanu si-a exprimat, insa, suspiciunea de sabotaj. ‘Acolo a fost o problema legata de niste anunturi de bombe, ba intr-un avion, ba in alt avion – bineinteles bombe inexistente. Masurile care s-au luat sunt normale. Daca vreti sa va raspund la intrebarea pe care n-ati pus-o, nu cred ca nu are legatura toata aceasta chestiune, adica anunturile de bombe, cu faptul ca ieri si-a dat demisia fostul director care fusese dat mai jos . Drept urmare, in afara de Corpul de Control care o sa controleze activitatea economica si de alta natura din ultimii ani, este deja acolo mecanismul de verificare a accidentelor din aviatie, si sunt convins ca, si Politia, si SRI vor avea, poate, cate ceva de spus in legatura cu cei care au dat aceste anunturi si pun astfel de situatii’, a spus Berceanu, intr-o conferinta de presa.

Iata povestea schimbarilor de la Aeroportul International din Timisoara: Alexandru Chirila a fost numit director al Aeroportului International Timisoara la inceputul lunii decembrie, dupa ce predecesorul sau, Dan Idolu, a fost demis printr-un ordin al ministrului Transporturilor, Radu Berceanu. Inainte de a ocupa aceasta functie, Chirila a fost consilier al presedintelui Consiliului Judetean Timis, Constantin Ostaficiuc. La doar o luna de la numire, in ianuarie anul acesta, Chirila a demisionat de la conducerea aeroportului, iar locul lui a fost preluat, temporar, de Rodica Alexa, cea care ocupase pana atunci functia de director al Departamentului de Infrastructura si Exploatare din cadrul aeroportului. Berceanu l-a numit apoi director pe Cornel Sanmartinean, tot in ianuarie.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.