Bode face anchetă internă pe scandalul de la Aeroportul Cluj

Ministrul Lucian Bode a dispus, în 10 aprilie, cercetarea modului în care au fost organizate transporturile rutiere cu autocarele, din județele de domiciliu, ale celor 1.800 de lucrători sezonieri din România care au zburat de pe Aeroportul din Cluj în Germania, fără cea mai mică măsură de restricție în această perioadă de epidemie cu COVID-19.

Înghesuiala de la Aeroportul din Cluj, în 9 aprilie

Prin intermediul Autorității Rutiere Române (ARR) și Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR), se va verifica raportarea acestor curse ocazionale efectuate de operatori de transport rutier, precizează MT, într-un comunicat transmis redacției.

„Având în vedere ultimele evenimente petrecute în cursul zilei de 9 aprilie 2020 pe Aeroportul  Internațional „Avram Iancu” din Cluj-Napoca, în legătură cu care Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR) a anunțat deschiderea unui dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor, la nivelul Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor sunt realizate verificări privind o serie de  aspecte care intră în aria de competență a structurilor din subordinea Ministerului”, se arată în comunicat.

Toți muncitorii au fost aduși la ora 7.00, deși prima dintre cele 12 avioane charter a plecat la ora 13.00, iar următoarele, până la ora 21.00. 

Iată și celelalte precizări ale MT:

„De asemenea, ministrul Lucian Bode a dispus să fie elaborat un Ordin de ministru care să reglementeze procedura  referitoare  la organizarea grupurilor de lucrători sezonieri care pleacă din România spre alte țări.

Este important să existe o trasabilitate clară a întregii proceduri  motiv pentru care au fost cooptați în acest demers reprezentanți ai Ministerului Muncii și Protecției Sociale, ai Ministerului Afacerilor Externe, precum și ai Ministerului Afacerilor Interne.

Procedura stabilită prin Ordin vine în sprijinul cetățenilor care nu trebuie expuși niciunui risc de infectare, precum și în sprijinul aeroporturilor, care vor avea foarte bine stabilite procedurile de zbor.

Până la publicarea Ordinului în Monitorul Oficial, toate cursele charter vor fi procesate, astfel încât pasagerii aflați pe aeroporturi să poată pleca spre respectivele destinații.

În urma apariției Ordonanței Militare nr. 8  din 9.04.2020, Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, prin Autoritatea Aeronautică Civilă Română (AACR), va aviza/aproba orice transport aerian, chiar și de pe acele aeroporturi aflate în subordinea autorităților județene.

AACR a luat un set de măsuri încă din cursul nopții trecute, existând în acest sens o comunicare cu toate aeroporturile  din țară  referitor la cursele  charter pentru transportul lucrătorilor sezonieri din România către alte state.

Astfel, a fost  stabilit un ghid de acțiuni obligatorii având următoarele coordonate după care să fie organizată activitatea în aeroporturi:

– Aeroporturile trebuie să fie informate de operatorul aeronavei cu privire la zborurile pe care intenționează să le facă. Aeroportul va trebui să confirme că  este de acord cu zborul/zborurile respectiv(e);

– Operatorul de handling (fie că este al aeroportului, fie că este o altă entitate autorizată de AACR) trebuie să confirme că serviciile de handling solicitate se pot realiza cu respectarea măsurilor de prevenire a răspândirii COVID 19, adaptate aeroportului în cauză, asigurând astfel protecția pasagerilor procesați, a vizitatorilor și a angajaților aeroportului.

În acest sens  s-a recomandat ca, atunci când este confirmată posibilitatea efectuării unui zbor charter, să fie luată în considerare dublarea timpului necesar pentru prelucrarea pasagerilor și a bagajelor față de timpul normal.

Totodată  s-a făcut solicitarea să existe o monitorizare continuă a  menținerii distanțării sociale în incinta aeroportului și să fie luate  imediat măsuri atunci când se constată  abateri.

Nu în ultimul rând, s-a decis să fie asigurată permanent legătura și coordonarea cu Direcțiile de Sănătate Publică (DSP-urile) locale, pentru orice problemă legată de securitate și protecția sănătății angajaților aeroportului, a pasagerilor și a vizitatorilor”.

Și de la Aeroportul Iași pleacă muncitori sezonieri în Germania:

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.