BREXIT: Reguli pentru transporturile rutiere între UE-UK, de la 1.01.2021

CECOR – Centrul Consultanță Rutieră a realizat o sinteză a noilor reguli pentru transporturile rutiere ce se desfășoară din Uniunea Europeană în Marea Britanie, începând din 1 ianuarie 2021, când intră în vigoare BREXIT.

foto: UNTRR

Le publicăm integral:

Informaţii BREXIT

Având în vedere că perioada de tranziţie prevăzută în Acordul de retragere al Regatului Unit din Uniunea Europeană, este aproape de finalizare, vă reamintim modul în care se va efectua transport rutier între UE şi UK de la 1 ianuarie 2021.

Având în vedere că cele două părţi au convenit asupra unui acord,

  • NU va fi necesar să aveți o autorizație CEMT pentru transportul de mărfuri între Uniunea Europeană și Regatul Unit, licența de transport emisă de autoritățile din România este suficientă.

În baza licenţei comunitare de transport sunt permise următoarele operaţiuni:

  • Transport bilateral;
  • Tranzit,
  • Întoarceri pe gol în legătură cu aceste operaţiuni;
  • 2 operațiuni de cabotaj în limita a 7 zile după încheierea unei operațiuni de transport bilateral.

Regulamentele cu privire la accesul la profesie, calificările conducătorilor auto, timpii de conducere, detaşare, greutăţi şi dimensiuni şi altele, vor fi recunoscute de ambele părţi, deci nu există schimbări in acest sens.

Până în data de 1 octombrie 2021 conducătorii auto vor intra în continuare în Marea Britanie în baza cărţii de identitate. După acestă dată va fi necesar un paşaport.

Formalități vamale

Formalităţile vamale dintre UE şi UK se vor aplica de la 1 ianuarie 2021, însă nu vor exista tarife vamale şi limite pentru schimburile comerciale.

Pentru import şi export, va fi necesar să se fiţi în posesia unei declarații de export / import şi a unei declarații de siguranță/securitate.

Formalitățile vamale pot fi efectuate de către exportator/importator, de către un reprezentant vamal înregistrat sau de către transportator dacă acesta are statutul de reprezentant vamal.

 
  • Codul de bare MRN atribuit de autoritatea vamală competentă declaraţiei sumare de intrare; sau
  • un document de tranzit însoțitor (TAD) de la comerciant;
    Pot fi grupate mai multe coduri de bare MRN într-unul singur în cazul mai multor loturi de marfă.

DECLARAȚII DE EXPORT / IMPORT

 
 

Transportatorul are obligația de a remite o declarație sumară de intrare – ENS, înainte de a încărca vehiculul.Operatorul de transport rămâne responsabil pentru această declarație, însă poate fi făcută şi de către un reprezentant vamal înregistrat.

Absența declaraţiei ENS va atribui automat un statut portocaliu vehiculului în cauză, care va face apoi obiectul unui regim vamal.

DECLARAȚIE DE SIGURANȚĂ / SECURITATE

 

Pentru a face aceste declaraţii este nevoie de un număr EORI.

Mărfurile trebuie să aibă declarațiile lor de siguranță și securitate depuse cu un număr anume de ore înainte de sosirea la, sau plecarea dintr-un port britanic. Aceasta pentru a se asigura că există timp suficient pentru ca Poliția de Frontieră să evalueze declarațiile.

Pentru Eurotunel, declarațiile de siguranță și securitate ENS trebuie să fie depuse cu cel puțin 1 oră înainte de sosire (ora se referă la sosirea în Coquelles).

Pentru călătoriile maritime scurte, declarațiile de siguranță și securitate ENS trebuie depuse cu cel puțin 2 ore înainte de sosire atât pentru importurile containerizate cât și pentru cele ne-containerizate. Călătoriile scurte maritime se referă la călătoriile din: Canalul Mânecii sau coasta atlantică a Europei, de la punctul în care se ajunge la Canalul Mânecii, inclusiv portul Algeciras, Norvegia, Irlanda Insulele Feroe, Islanda, porturile de la Marea Baltică și Marea Nordului.

În toate cazurile, înainte de efectuarea transportului, transportatorul trebuie să dețină copii ale documentelor vamale, astfel încât șoferul să le poată prezenta în timpul traversării.

Procedurile de tranzit se pare că vor fi efectuate în baza Convenţiei TIR (Transports Internationaux Routiers) în care mișcarea include deplasarea pe teritoriul Uniunii și una sau mai multe țări terțe care sunt părți la Convenția TIR din 1975.

Vehicule care ies/intră din/în Regatul Unit prin Dover sau Eurotunel

Conducătorii auto sau alte persoane desemnate trebuie să folosească serviciul de verificare a unui camion greu de marfă pentru camioanele care trec prin Dover sau Eurotunel, pentru a obține un Permis de Acces prin Kent înainte ca vehiculul să ajungă în Kent, acesta va fi valabil 24 ore.

Mărfuri speciale

Controalele sanitare și fitosanitare la import (Regatul Unit în Uniunea Europeană) vor deveni obligatorii pentru următoarele mărfuri: animale vii, produse de origine animală (carne, fructe de mare, produse lactate, produse din ouă, miere etc.); produse de origine animală care nu sunt destinate consumului uman, hrana animalelor, plante.

Va fi responsabilitatea declarantului vamal să obțină certificatele de sănătate necesare de la autoritățile competente înainte de a părăsi Regatul Unit. El trebuie să le trimită transportatorului. Conducătorii auto care transportă aceste categorii de mărfuri trebuie să aibă la bordul vehiculului certificatele de sănătate ale mărfurilor transportate.

Convenția TIR – deplasarea mărfurilor spre UE

Carnetele TIR sunt documente vamale internaționale care se folosesc pentru transportul bunurilor peste granițe.

Sistemul TIR permite agenților vamali din Regatul Unit să ambaleze și să sigileze mărfurile înainte ca ele să fie transportate în afara UE. Asta înseamnă ca la trecerea frontierei nu va mai fi necesară deschiderea și inspectarea încărcăturii de către angajații vamali.

Potrivit Ghidului realizat de autorităţile britanice pentru transportatori, în contextul Brexit,
Compania de transport trebuie

  • să ofere carnetul TIR conducătorului auto
  • să se asigure că au fost luate măsuri de către comerciant sau compania de transport pentru declararea deplasării către NCTS și pentru a deține numerele de referință necesare (LRN și/sau MRN) pentru a prezenta marfa autorităților vamale ale UE
  • să instruiască șoferul ca acesta să prezinte mărfurile și carnetul TIR biroului de plecare din Regatul Unit, unde pagina 1 a carnetului TIR va fi ștampilată și detașată de către un angajat vamal, iar agenții vamali vor sigila autovehiculul
  • să instruiască șoferul ca acesta să prezinte mărfurile și carnetul TIR la Poliția de Frontieră din Regatul Unit la un birou de plecare din Regatul Unit – angajații vamali vor verifica integritatea sigiliului, după care vor ștampila și detașa pagina 2 a carnetului TIR
  • de la data de 1 ianuarie 2021, verificați cu comerciantul dacă s-au îndeplinit cerințele declarației EXS de siguranță și securitate pentru deplasarea respectivă – trebuie, de asemenea, să se îndeplinească și cerințele ENS de siguranță și securitate ale țării în care se deplasează marfa.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.