ÎMPREUNĂ MIȘCĂM LUCRURILE

Bucureștiul va avea tren Gara de Nord-Aeroportul Otopeni, din august (VIDEO)

Data:

Este asigurare făcută de Ministerul Transporturilor, prin intermediul unui comunicat de presă. Ministrul de resort Lucian Bode împreună cu Gheorghe Popescu, consilier onorific al Prim-ministrului, Ionuț Stroe, ministrul Tineretului și Sportului și secretarul de stat Ionel Scrioșteanu au verificat, miercuri, 6 mai, stadiul lucrărilor la obiectivele de infrastructură aferente modernizării liniei de cale ferată București Nord-Aeroportul Internațional „Henri Coandă” Otopeni și a Corpurilor A și B plus Rotonda Aeroportului Băneasa.

În ceea ce privește reabilitarea si refuncționalizarea interioarelor Corpurilor A și B, dar și Rotonda de la Aeroportul Internațional București Băneasa – Aurel Vlaicu (obiectiv al cărui contract de proiectare și execuție se ridică la valoarea de 55,5 milioane lei plus TVA) se înregistrează un stadiu fizic al lucrărilor de peste 25%, se menționează în comunicat. Documentul precizează că, în condițiile amânării organizării Campionatului European de Fotbal 2020, s-a renunțat la strategia de a finaliza în primă fază corpurile A și B și au fost demarate toate lucrările prevăzute în contract.

Potrivit graficului de lucrări, termenul de finalizare este stabilit pentru luna octombrie 2020.

„Am văzut că sunteți mobilizați și odată cu schimbarea strategiei, generată de amânarea Campionatului European de Fotbal, ați ales să atacați toate fazele, care constau în reabilitarea Corpurilor A și B plus Rotonda. La acest moment lucrările de demolare, de consolidare, compartimentări ușoare și relocări au un stadiu fizic avansat și am certitudinea că asocierea câștigătoare are toate premisele să respecte termenul de finalizare și recepție a întreg obiectivului, care este octombrie 2020”, a spus ministrul Bode.

Linia ferată Gara de Nord-Aeroportul Otopeni la 65%

În cazul liniei de cale ferată dintre Gara de Nord și Aeroportul Otopeni, ministrul Lucian Bode a remarcat evoluțiile înregistrate de la ultima vizită și a cerut antreprenorului să păstreze ritmul accelerat astfel încât la sfârșitul lunii august 2020 acest obiectiv să fie finalizat. În cazul acestui obiectiv, se înregistrează un stadiu fizic al lucrărilor de aproximativ 65%, în condițiile în care în ultima perioadă au fost implementate o serie de măsuri necesare pentru protecția sănătății muncitorilor pentru a evita infectarea cu noul coronavirus.

„Am văzut că lucrurile au evoluat foarte mult de ultima mea vizită aici. Am vrut să văd stadiul lucrărilor și totodată să-i dau o veste bună constructorului și anume aceea că a fost deblocat un obstacol foarte important în construcția acestui obiectiv prin semnarea acordului dintre CFR Infrastructură și societatea care deține hotelul, obiectiv care se află în aproprierea culoarul liniei de cale ferată. Din acest moment, antreprenorul nu mai are niciun obstacol și nici scuze să se încadreze în termenul contractual. Termenul asumat este sfârșitul lunii august 2020. Văd că pe șantier există o mobilizare foarte bună, cu un stadiu fizic de aproximativ 65%. Vreau să le mulțumesc tuturor că au înțeles că pentru noi, pentru România, acest obiectiv de cale ferată este unul extrem de important”, a precizat Lucian Bode.

Distribuie pe

COMENTEAZĂ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Recente
Știri

Comerțul dintre România și Germania s-a revigorat, în S1

Relațiile comerciale dintre România și Germania au înregistrat o...

Parcarea „Sosiri” a Aeroportului „Henri Coandă” se închide 6 luni

Începând din 19 august, parcarea supraetajată din faţa Terminalului...

Fraudă de 26 milioane de lei, în comerțul cu mașini second-hand

Inspectorii antifraudă din cadrul ANAF-DGAF au destructurat un mecanism...

Tribunalul București a respins cererea de intrare în insolvență a STB

Tribunalul București (TB) a respins, pe 18 august, cererea...

AnimaWings: Creștere la pasageri pe rutele diasporei, în vara 2026

Traficul de pasageri din diaspora pe rutele europene ale...

Colliers: Producția schimbă dinamica pieței industriale și logistice

Producția câștigă teren pe piața industrială și logistică din...

Archer achiziționează trei filiale Boeing

Archer Aviation își extinde activitatea pentru a include tehnologii...

Barometrul Reputației Online a Afacerilor din România 2026

RecenziiClienti.ro a publicat Barometrul Reputației Online a Afacerilor din România 2026,...