Bugetul Capitalei, votat dupa pohta lui Oprescu

Consiliul General al Municipiului Bucuresti a adoptat joi, in unanimitate, bugetul Primariei Capitalei, din totalul de peste 5,6 miliarde de lei fiind alocate investitiilor de la RATB, RADET si infrastructura rutiera 1,3 miliarde de lei. Municipalitatea va inregistra un deficit de 1,01 milliarde de lei, care va fi acoperit dintr-un imprumut extern.

 

Bugetul Capitalei pe 2010 prevede venituri de circa 4,44 miliarde lei si cheltuieli de circa 5,6 miliarde, deficitul de 1,01 miliarde de lei urmand sa fie acoperit dintr-un imprumut extern. Municipalitatea prognozeaza ca va incasa anul acesta 3,2 miliarde lei din impozitul de venit, in crestere fata de anul trecut, cand a fost incasata suma de 3,068 miliarde lei. Pe langa cele 1,01 miliarde lei din imprumutul extern de 500 de milioane de euro contractat in mandatului de primar general al lui Adriean Videanu, Primaria Capitalei se bazeaza anul acesta pe fonduri externe nerambursabile de 182 milioane lei. In 2009, totalul fondurilor externe nerambursabile folosite a fost de 70,7 milioane lei, iar din creditul extern s-a folosit suma de 369 milioane lei. Deocamdata, primaria plateste in urma imprumutului extern contractat doar dobanzi, valoarea acestora fiind, in 2010, de 126,774 milioane lei.

Subventii reduse la RATB si RADET

Subventiile alocate pentru energie termica si transport, de 862 milioane lei, sunt mai mici decat cele de anul trecut, de 970 milioane lei (880 milioane lei suma initiala, plus 90 milioane pentru caldura, dupa scumpirea acesteia de catre ELCEN. In bugetul pe 2008, totalul subventiilor a fost de 778 milioane lei. Concret, subventiile Regiei Autonome de Distributie a Energiei Termice (RADET) scad de la 530,283 milioane lei in 2009 la 397 milioane lei anul acesta. Bugetul total al RADET scade si el, de la 913 milioane lei anul trecut la 758 milioane lei in 2010. Din acesti bani, pe langa acoperirea subventiei, 216 milioane lei vor fi platiti ELCEN pentru acoperirea datoriei (231,43 milioane lei in 2009), alti 25 milioane lei vor fi platiti Apa Nova tot pentru acoperirea unor datorii (in 2009 primaria a platit in acelasi scop 29 milioane lei).

Linii preorasenesti doar pana in iunie

Bugetul RATB a scazut de la 748 milioane lei in 2009 la 518 milioane anul acesta, subventia pentru acoperirea diferentei de tarif micsorandu-se si ea, de la 520 la 465 milioane lei. Sorin Oprescu a anuntat ca poarta discutii cu specialistii pentru identificarea modului in care se vor economisi bani in cazul celor doua regii. O posibilitate ar fi “cresterea insignifianta” a pretului la biletul de calatorie pe RATB.

Municipalitatea va mai sustine insa liniile pre-orasenesti in judetul Ilfov numai pana la incheierea anului scolar in curs, urmand ca, ulterior, acest transport sa fie reluat numai in baza unor contracte cu primariile locale care isi vor asuma responsabilitatea de a plati pentru mentinerea acestor linii de transport.

Telenovela aprobarii bugetului

Cu numai o zi in urma insa, consilierii PD-L au parasit sala de sedinta, nemultumiti de formula de buget prezentata de Sorin Oprescu, astfel ca primarul general a fost nevoit sa convoace o noua intrunire a CGMB. El i-a avertizat, insa, pe consilierii generali ca este posibil ca municipalitatea sa fie amendata de Ministerul de Finante, pentru ca nu a aprobat bugetul conform legii, in 45 de zile de la adoptarea bugetului de stat.

Grupul PD-L cerea ca 20% din bugetul Primariei Capitalei sa fie redirectionat pentru finalizarea lucrarilor la Stadionul National \”Lia Manoliu\” si subventionarea in continuare a regiilor RADET si RATB. Mircea Raicu, viceprimarul PD-L al Capitalei, acuza, miercuri, ca proiectul de buget propus de primarul general Sorin Oprescu nu asigura functionarea serviciului public de transport si a celui de termoficare decat pana la sfarsitul lunii august a acestui an. Daca RATB ar avea nevoie de 55 milioane lei in plus fata de suma propusa de Oprescu, RADET depaseste, in previziunile lui Raicu, de trei ori aceasta suma, adica ar avea nevoie de 150 milioane de lei pentru a–si putea acoperi cheltuielile de functionare pana la sfarsitul anului. In principal, ar fi vorba, in cazul ambelor regii, de asigurarea combustibilului, a reparatiilor, precum si de acoperirea salariilor personalului. \”Este adevarat ca jumatate din bugetul CGMB reprezinta subventia pentru transport si incalzire, dar nu este o noutate. Aceeasi situatie au avut-o si primarii Traian Basescu si Adriean Videanu, si au reusit sa gaseasca banii necesari investitiilor\”, a sustinut Raicu.

Pentru redistribuirea banilor catre RATB si RADET, viceprimarul Capitalei a intocmit o lista cu amendamente, printre care amanarea construirii unui nou sediu pentru Politia comunitara si renuntarea la proiectele de inverzire a teraselor blocurilor sau a celor flotante de pe Dambovita. Mircea Raicu s-a mai referit si la necesitatea finalizarii lucrarilor la Stadionul \”Lia Manoliu\”, pentru care mai sunt necesare 25 milioane de euro pana in septembrie, cand Guvernul va fi in masura sa contribuie la aceasta investitie. Pentru realizarea acestui proiect, consilierii democrat-liberali au prezentat un amendament de renuntare la achizitia de apartamente de pe piata, in asa fel incat cele 94 milioane lei sa fie redirectionati pentru finalizarea lucrarilor la stadion.

Mult zgomot pentru nimic

Pana la urma, a fost insa mai mult zgomot pentru nimic. Cum din grupul majoritar PD-L – PNG din Consiliul General nu au fost prezenti 28 de consilieri, impunerea amendamentelor a esuat. Totusi, Sorin Oprescu a luat in considerare cateva dintre propuneri, pe care le-a fructificat insa in alte directii. Astfel, edilul-sef a diminuat investitiile prevazute la noul sediu al Politiei Comunitare, de la 10 la 6 milioane de lei, insa a directionat 2 milioane de lei catre Cadastru, 900.000 de lei catre Clubul Sportiv, care a primit inca 100.000 de lei de la un studiu de fezabilitate privind automate pentru reciclarea deseurilor outdoor. Totodata, 1,3 milioane de lei din fondul de rezerva aflat la dispozitia primarului general au fost acordati unei societati comerciale ce apartine municipalitatii si care se ocupa de cablurile pentru liniile de tramvai. Din suma de 95 de milioane de lei prevazuta pentru cumpararea de locuinte de pe piata libera au fost luate 4 milioane pentru utilizarea in dreptul de preemptiune la cumpararea cladirilor monument istoric retrocedate proprietarilor.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.