ÎMPREUNĂ MIȘCĂM LUCRURILE

BYD – în top 10 branduri auto din România

Data:

BYD, cel mai mare producător mondial de autovehicule cu energie nouă (NEV), își consolidează poziția pe piața auto din România și intră în top 10 branduri după numărul de autoturisme noi înmatriculate în primul semestru (S1) din 2026.

Conform datelor publicate de Asociația Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA) referior la numărul de înmatriculări pentru perioada ianuarie-iunie, BYD a înregistrat 2.140 de autoturisme noi înmatriculate, echivalentul unei cote de piață de 3,33%. Rezultatul plasează compania pe locul 10 în clasamentul general al mărcilor auto din România și pe prima poziție în rândul producătorilor auto chinezi, de la începutul anului până în prezent, într-o piață în care competiția este dominată de branduri cu prezență istorică și rețele comerciale mature.

Performanța este susținută de creșterea relevanței brandului pe piața locală și de interesul real al clienților pentru gama disponibilă în România. Rezultatul a fost obținut fără apelarea la înmatriculări directe pe dealeri sau importatori, într-un context de piață în care luna iunie a fost influențată de volume semnificative de înmatriculări tactice, asociate inclusiv unor finaluri de serie. 

Comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, când BYD avea 5 autoturisme înmatriculate și o cotă de piață de 0,01%, evoluția din 2026 marchează trecerea de la o prezență incipientă la o poziție vizibilă pe piața locală. Luna iunie susține evoluția puternică din primul semestru. BYD a înmatriculat 494 de autoturisme noi în iunie 2026, cu o cotă de piață de 3,09%. În clasamentul lunii, compania s-a poziționat pe locul 11.

„Rezultatele din primul semestru arată că BYD a intrat în România cu un produs relevant pentru piață și cu o promisiune foarte clară: mai multă tehnologie, mai multă eficiență și mai multă valoare pentru banii investiți de client. Nu vrem să vindem preț, vrem să vindem mașina.

Faptul că am ajuns în top 10 după numarul de înmatriculări, într-un interval atât de scurt, ne confirmă că interesul pentru BYD nu este unul conjunctural. Este un semnal că piața din România este pregătită pentru o marcă ce își lasă produsele și tehnologia să vorbească de la sine”, a declarat Andrei Duică, deputy country manager BYD România.

Performanța din primul semestru vine pe fondul dezvoltării prezenței BYD în România, prin extinderea rețelei de distribuție, lansarea gamei locale și creșterea notorietății brandului într-o piață tot mai atentă la costul total de utilizare, dotări, eficiență și tehnologii electrificate.

Intrarea BYD în top 10 mărci auto după înmatriculările din ianuarie-iunie indică o schimbare vizibilă în dinamica pieței locale. Clienții sunt tot mai atenți la alternativele care oferă tehnologie avansată, autonomie, siguranță și o poziționare competitivă, fără ca decizia de cumpărare să fie redusă strict la preț. În acest context, investițiile constante ale BYD în cercetare și dezvoltare, integrare tehnologică și diversificarea portofoliului se reflectă în modele adaptate unor nevoi reale și variate ale consumatorilor.

Distribuie pe

COMENTEAZĂ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Recente
Știri

Women Wellbeing Working Group – condiții mai bune pentru femeile din transport

În calitate de Wellbeing Ambassador, USER continuă implicarea în...

Despăgubiri CASCO pentru daune provocate de furtuni și inundații

Despăgubiri de peste 10,5 milioane de lei au plătit,...

Restricții pentru camioane în perioada 14-17 august

Circulaţia vehiculelor rutiere cu MTMA mai mare de 7,5...

DKV Mobility – Raport sustenabilitate 2025

DKV Mobility își atinge obiectivul climatic înainte de termen...

Chiriile pentru birourile din centrul Bucureștiului au crescut cu 12%

Chiriile pentru birourile din centrul Bucureștiului au crescut cu...

AQUILA – rezultate financiare în S1

AQUILA raportează venituri de 1,6 miliarde lei în primul...

Zboruri directe către China, din 4 septembrie

Din 4 septembrie, românii vor putea călători din nou...

Baterie cu ioni de sodiu, în China

Companiile chineze Hina Battery și Tonly Heavy Industries au...