Cabinete medicale autorizate pana la 3 ianuarie 2011 pentru permisul auto

 

Unitatile medicale de examinare a candidatilor pentru obtinerea permisului de conducere, dar si a conducatorilor de autovehicule si vatmanilor au obligatia sa se autorizeze pana pe 3 ianuarie 2011, conform noilor reglementari legislative, anunta Ministerul Sanatatii.

Lista unitatilor medicale ce pot efectua examinare ambulatorie a fost stabilita prin Ordinul nr. 1159, emis de ministrul Sanatatii si publicat in Monitorul Oficial 1160 din 31 august 2010, ce cuprinde: cabinetele medicale, societatile civile medicale, unitatile sanitare ambulatorii de specialitate, cabinetele medicale din ambulatoriul integrat al spitalelor, centrele de diagnostic si tratament, centrele medicale, precum si policlinicile cu plata care au in structura specialitati ca medicina interna, oftalmologie, ORL, neurologie, psihiatrie, chirurgie generala, ortopedie-traumatologie.

Conform noii prevederi, aceste unitati medicale au obligatia sa depuna la directiile de sanatate publica, in vederea autorizarii, dosare cu o serie de documente, in functie de tipul unitatii, precum certificatul de inregistrare in Registrul Unic al cabinetelor medicale, autorizatia sanitara de functionare, dovada detinerii unui spatiu de care dispune in mod legal, dovada achitarii contributiilor la Fondul Unic de Asigurari de Sanatate, dovada detinerii asigurarii de raspundere civila in domeniul medical, dovada ca exista personal medico-sanitar angajat pentru specialitatile medicale necesare, dovada ca medicii si asistentii medicali au drept/autorizatie de libera practica, dovada ca fiecare angajat detine asigurare de raspundere civila, dovada detinerii aparaturii din dotare si a documentelor care dovedesc verificarea metrologica.

Potrivit Ministerului Sanatatii, actul normativ are temei legal in prevederile OUG 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice, fiind emis in scopul asigurarii unor servicii de calitate de catre unitati medicale autorizate in vederea examinarii candidatilor la obtinerea permisului de conducere.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.