ÎMPREUNĂ MIȘCĂM LUCRURILE

Calea ferată Gara de Nord-Aeroportul Otopeni, aproape gata

Data:

Calea ferată Gara de Nord-Aeroportul Otopeni, care ar fi trebuit să fie gata încă de la finalul lunii mai, este realizată 97%, informează, în 9 septembrie, CFR Infrastructură. 

sursă foto: CFR Infrastructură

Noul sector de cale ferată pornește din zona fostei Halte Odăile, unde se racordează la calea ferată existentă, iar după aproximativ 600 m, traseul continuă cu o zonă de consolidare, în lungime de 900 de metri și un viaduct de 1,52 km, care supratraversează DN1, până la noua stație de călători, de la Terminalul Sosiri al Aeroportul Internațional „Henri Coandă” Otopeni.

sursă foto: CFR Infrastructură

„Pe întregul traseu a fost montată linia de cale ferată, constructorul executând în prezent ultimele lucrări de buraj și profilare mecanică. La stația Aeroport mai sunt de executat lucrări de finisaje interioare, de montare a instalaţiilor electrice, de așternere a membranei pe peroane, de instalare a difuzoarelor, camerelor video, precum și lucrări de alimentări cu apă și realizare rigolă de preluare a apelor meteorice, precum și de montare a parapetului de protecție”, precizează reprezentanții companiei.

sursă foto: CFR Infrastructură

De asemenea, mai sunt de executat lucrări la viaduct, lucrări de suprastructură, dar și la drumuri.

sursă foto: CFR Infrastructură

„Proiectul Modernizarea liniei de cale ferată București Nord-Aeroportul Internațional Henri Coandă București – FAZA I: Racord C.F. la Terminalul T1, Aeroportul Internațional Henri Coandă București prevede construirea unei căi ferate simple pe o lungime de 2,95 km, cu 3 podețe, un viaduct de 1,52 km lungime (37 de pile și o culee) care supratraversează DN1 şi o stație CF, cu linie dublă, la Terminalul T1”, se mai arată în comunicat.

sursă foto: CFR Infrastructură

Valoarea contractului este de 398,1 milioane lei, lucrarea fiind finanțată din fonduri europene nerambursabile.

sursă foto: CFR Infrastructură
sursă foto: CFR Infrastructură
sursă foto: CFR Infrastructură
sursă foto: CFR Infrastructură
sursă foto: CFR Infrastructură
sursă foto: CFR Infrastructură
sursă foto: CFR Infrastructură
Distribuie pe

COMENTEAZĂ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Recente
Știri

Renault Group – peste un milion de vehicule electrice „Made in France”

Peste un milion de vehicule electrice au fost proiectate...

NORME. Permis suspendat în caz de neachitare a amenzilor auto

Guvernul interimar a aprobat, pe 9 iulie, normele metodologice...

Accident între un autocar cu 60 de pasageri și un TIR: 16 răniți

Un autocar în care se aflau 60 de pasageri,...

Regulamentul eFTI – pas decisiv pentru utilizarea e-CMR în Europa

9 iulie 2027 va  marca unul dintre cele mai...

România – printre cele mai atractive huburi industriale din Europa

România continuă să câștige vizibilitate pe harta europeană a...

DKV Mobility își extinde rețeaua de încărcare, în Austria

DKV Mobility își extinde rețeaua de încărcare pentru vehicule...

Piața logistică și industrială din România, printre cele mai competitive

Piața logistică și industrială din România se numără printre...

Noul BYD SHARK – tehnologia Super Hybrid în segmentul pickup-urilor

BYD prezintă SHARK, primul său pickup și un model...