Camioane interzise în sudul țării până marți

O nouă avertizare Cod Portocaliu de caniculă și disconfort termic deosebit de accentuat a fost emisă duminică de meteorologi pentru 9 județe din sudul țării, astfel că circulația camioanelor de peste 7,5 tone rămâne interzisă în intervalul orar 12.00 – 20.00, până marți.

Restul țării se află sub avertizare Cod galben de instabilitate atmosferică accentuată.

COD GALBEN de instabilitate atmosferică

Astfel, de duminică, 6 august, ora 18.00, până marți, 8 august, ora 06.00, în regiunile vestice, nordice, centrale și nord-estice, precum și în zonele de munte, instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată și se va manifesta prin vijelii, averse torențiale, frecvente descărcări electrice și grindină.

Cantitățile de apă vor depăși local 20 l/mp şi izolat 40…50 l/mp.

“Astfel de fenomene vor fi mai frecvente din seara zilei de duminică (6 august) și până în dimineața zilei de luni (7 august), la munte, în Crișana, Maramureș, Transilvania, Banat și în cea mai mare parte a Moldovei. Pe parcursul zilei de luni (7 august) și în cursul nopții de luni spre marți (7/8 august), manifestări specifice instabilității atmosferice vor fi cu precădere în zonele deluroase și montane, precum și în Transilvania, Moldova și Maramureș”, precizează Administrația Națională de Meteorologie.

În regiunile nord-vestice, nordice și la munte, manifestări de instabilitate atmosferică se vor semnala și în după-amiaza zilei de duminică (6 august), iar în sudul și sud-estul țării vor fi mai ales în seara zilei de luni (7 august) şi în noaptea de luni spre marți (7/8 august).

COD PORTOCALIU de caniculă și disconfort termic

Luni (7 august), valul de căldură va persista în Oltenia, Muntenia și Dobrogea, unde disconfortul termic se va menține deosebit de accentuat.

Temperaturile minime nu vor coborî sub 20 de grade.

În județele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov, Călărași, Ialomița, Constanța și îndeosebi în zona joasă a județului Mehedinți, precum și în municipiul București, temperaturile maxime se vor situa frecvent între 36 și 39 de grade.

Indicele temperatură-umezeală (ITU) va fi de 82…84 de unități.

COD GALBEN de caniculă și disconfort termic

În nordul Olteniei, Munteniei și al Dobrogei, temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 34 și 36 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) se va situa în jurul pragului critic de 80 de unități.

În regiunile sudice, în după-amiaza zilei de marţi (8 august), local disconfortul termic va fi ridicat și, îndeosebi în Lunca Dunării, maximele termice vor mai atinge 35…37 de grade.

În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, ANM va actualiza acest mesaj.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.