În ultimii ani, industria transporturilor a fost pusă în fața unei realități tot mai greu de ignorat: furturile de marfă nu mai sunt incidente izolate, ci un fenomen care evoluează rapid, se adaptează și exploatează slăbiciunile operaționale ale lanțului logistic.
Atrăgeam atenția public, în ianuarie 2024, asupra acestei escaladări, chiar printr-un articol publicat în ZIUA CARGO. Astăzi, la mai bine de doi ani distanță, este clar că avertismentele nu au fost teoretice.
Furturile au devenit mai sofisticate, iar fenomenul de fake carrier a fost dublat și de fenomenul fake buyer, companii care, prin furtul identității, schimbă locul de descărcare, manipulând transportatorul prin comenzile de transport, indicându-i să descarce în alte destinații decât cele menționate în documentul CMR.
Totodată, mai există și alte complicități greu de probat, dar ușor de recunoscut, în practică: entități nou-înființate, fără istoric, sau cu istoric, dar fără cifră de afaceri relevantă, care preiau mărfuri de valoare, creează alibiuri și își declară marfa dispărută, de cele mai multe ori prin decuplarea semiremorcii.
Rutina – cel mai mare aliat al infractorilor
Un aspect dureros este faptul că victimele sunt atât beneficiarii de marfă, casele de expediții, cât și transportatorii, iar toate aceste companii au investit ani de zile în reputație, flote și sisteme. Furturile de identitate ale companiilor de transport au devenit o armă eficientă, iar industria, obișnuită să funcționeze „din inerție”, cade, adesea, în capcană.
Dispeceri, agenți de transport, operatori logistici lucrează sub o presiune constantă. Timpul este limitat, marjele sunt mici, iar verificările sunt percepute ca un obstacol. Astfel, se ajunge la situații absurde: mărfuri de sute de mii de euro sunt contractate pe baza unui e-mail neverificat, a unui telefon, sau a unor documente trimise superficial.
Este important de spus clar: foarte multe furturi puteau fi prevenite cu două minute investite în plus. Două minute de verificare. Două minute de atenție.
În schimb, foarte multe furturi se întâmplă pentru că nu conștientizăm un adevăr simplu: în spatele oricărui telefon sau oricărui e-mail neverificat se poate afla un infractor.
Asigurarea ajută, dar nu salvează nepăsarea
Asigurarea rămâne un instrument esențial de protecție financiară, însă ea nu poate înlocui prevenția. Fără minime măsuri de verificare a partenerilor, fără proceduri clare și fără documentarea relațiilor comerciale, nicio poliță nu poate compensa lipsa de diligență.
A ne cunoaște propriii angajați, furnizorul sau clientul nu este un exercițiu opțional și nici o formalitate birocratică, ci o obligație fundamentală a profesionistului. În calitate de prestatori, într-o industrie cu expuneri financiare majore, trebuie să putem demonstra, în orice moment, că lucrăm cu companii și parteneri serioși, cu bună reputație și capacitate financiară reală.
Atunci când atribuim curse de sute de mii de euro unor companii, iar marfa dispare, lipsa unor verificări prealabile devine greu de justificat. Dacă nu putem proba cui am încredințat marfa, dacă nu avem proceduri clare care să demonstreze că exercităm control asupra bunurilor transportate, sau dacă invocăm necunoașterea situației, aceste comportamente sunt incompatibile cu obligațiile de diligență ale unui profesionist și pot fi ușor încadrate ca forme de iresponsabilitate operațională. Nu mai suntem în anii anteriori, în care lipsa totală a verificărilor era compensată de noroc, sau de faptul că nu eram vizați.
În episodul doi al acestui material, vom discuta despre modul în care industria a început să reacționeze.
Alin DICU
managing partner
Asko International Insurance Broker
alin.dicu@asko24.com
