Cartelul petrolistilor, dovedit

 

Cartelul petrolistilor a fost dovedit de Consiliul Concurentei, care a finalizat o parte a investigatiei incepute in 2005 pe piata carburantilor, pentru depistarea unei posibile intelegeri intre companii privind stabilirea pretului de vanzare a benzinei fara plumb. Insa greul de abia acum incepe: companiile vizate – OMV Petrom, Rompetrol, Lukoil si MOL – au la dispozitie 30 de zile pentru a-si exprima punctul de vedere. Rezultatul il vom afla de Craciun: fie o amenda – si implicit o negociere -, fie un proces in justitie, ce s-ar putea lungi cativa ani, pana uita lumea.  

Consiliul Concurentei a transmis in acest an Comisiei Europene un document in care arata ca are suspiciuni legate de intelegeri la stabilirea pretului de vanzare a carburantilor. ‘O parte a acelei investigatii este finalizata. Am primit raspunsul din partea Comisiei Europene, pe care l-am transmis companiilor vizate, urmand ca in 12 decembrie sa le audiem din nou’, a anuntat Bogdan Chiritoiu, presedintele Consiliului. El a adaugat insa ca informatiile din raspunsul Comisiei Europene sunt confidentiale.

Concret, autoritatea a depistat ceea ce a constatat tot romanul: ca  Petrom a retras de pe piata, la sfarsitul lui 2008, cel mai ieftin sortiment de benzina, Eco Premium, iar la putin timp au procedat la fel si celelalte companii – Rompetrol, Lukoil si MOL.

OMV Petrom isi mobilizeaza acum fortele: ‘OMV Petrom a primit un raport de investigatie de la Consiliul Concurentei cu privire la pretinsa incalcare a reglementarilor privind concurenta, ca urmare a retragerii de pe piata a Eco Premium, benzina fara plumb aditivata cu substitut de plumb. Pretinsa incalcare priveste o serie de actori importanti ai pietei de carburanti’, a anuntat miercuri compania, intr-un comunicat transmis Bursei de Valori Bucuresti.

Benzina Eco Premium reprezinta aproximativ 2% din piata romaneasca de carburanti, iar decizia de retragere de la comercializare la sfarsitul anului 2008, a fost bazata pe considerente economice si de mediu, ‘tinand cont in mod adecvat de interesele consumatorilor’, argumenteaza OMV Petrom. Acest sortiment de carburant a fost retras de pe piata argumenteaza compania. ‘OMV Petrom este de parere ca aceasta pretinsa incalcare este lipsita de temei si va lua toate masurile necesare pentru a asigura o reprezentare corecta a faptelor relevante care sa fie reflectate in decizia finala a Consiliului Concurentei’, se arata in comunicat. Cu alte cuvinte, va ataca in justitie decizia autoritatii. Sau va negocia cu Guvernul. La fel vor proceda, cu siguranta, si celelalte companii.

OMV Petrom a inregistrat in primele 9 luni un profit net de 2,921 miliarde lei (694,5 milioane euro), dublu fata de perioada similara a anului trecut si mai mare comparativ cu castigul din 2010. De asemenea, a avut vanzari in crestere cu 23%, la 16,224 miliarde lei (3,857 miliarde euro).

Rezultatul, de Craciun

Autoritatea pentru Concurenta va prezenta concluziile investigatiei, inclusiv posibilele sanctiuni, dupa ce reprezentantii OMV Petrom vor fi audiati, adica dupa 12 decembrie. Cea mai mare sanctiune pe care o poate aplica este amendarea cu 10% din cifra de afaceri a companiei.

Investigatia pe piata comercializarii carburantilor a inceput in 2005, dar a fost reluata in 2009, odata cu schimbarea echipei care lucra la acest caz. In ianuarie anul acesta, Agentia Nationala de Administrare Fiscala a intocmit un raport privind producatorii si distribuitorii de carburanti, in care se arata ca pretul la pompa a fost majorat nejustificat pe parcursul anului 2010, fara a fi determinat de evolutia cotatiilor de bursa la titei, cursul valutar si taxele percepute de stat, iar aproape toate companiile au raportat pierderi semnificative, castigurile nefiind reflectate corespunzator.

Premierul Emil Boc a declarat atunci ca majorarea pretului carburantilor nu poate fi justificata cu povara fiscala impusa de stat prin taxele percepute companiilor petroliere si a cerut ANAF sa initieze inspectia fiscala generala in cazul companiilor petroliere, precum si Consiliului Concurentei sa efectueze verificari suplimentare pentru identificarea eventualelor cazuri de monopol. Ulterior, el si-a recunoscut, oarecum, neputinta, afirmand ca “Petrom nu mai este al romanilor”. In ciuda controalelor, compania – ca, de altfel, toti petrolistii – scumpeste carburantii cand doreste si cu cat doreste, inregistrand profit-record.  

In luna octombrie, Chiritoiu afirma ca in acest an Consiliul Concurentei si-a propus sa incheie toate investigatiile mai vechi de trei ani, printre care si cea de pe piata combustibililor.

Culmea este ca o intelegere intre petrolisti in privinta majorarii preturilor este evidenta, iar initiativa  scumpirilor este luata, pe rand, de una dintre cele doua mari companii: OMV Petrom si Rompetrol. Astfel, dupa ce una dintre ele creste preturile, a doua zi se scumpesc si carburantii celorlalte companii.

Umarul lui Basescu

A fost nevoie ca presedintele Traian Basescu sa-si exprime public nemultumirea fata de Petrom, pentru ca seful Consiliului Concurentei sa anunte ca a primit raspuns de la Comisia Europeana si ca a transmis companiilor vizate, in 12 noiembrie, invitatia pentru o noua audiere. In urma cu cateva zile, seful statului a declarat intr-o emisiune tv ca Petrom a scumpit motorina ‘in plina campanie agricola’ nu pentru ca ar fi existat o cerere mare, asa cum a pretins directorul general Mariana Gheorghe, ci pentru ca aceasta companie detine monopol pe resursele de titei.

In plus, presedintele a precizat ca nu i-a placut cand dir. Gheorghe a anuntat marirea pretului motorinei, desi pe plan mondial a scazut pretul la titei. Pe de alta parte, Basescu a spus ca, de cand s-a privatizat, Petrom a adus de cateva sute de ori mai multi bani bugetului statului. ‘Nu intotdeauna ne place ce ne face Petromul. De exemplu, mie nu mi-a placut cand doamna directoare Mariana Gheorghe a iesit in plina campanie agricola sa ne spuna: “Am marit pretul motorinei” – desi a scazut pretul la titei pe plan mondial -, cu explicatia ca este cerere. Iar explicatia corecta era alta: Nu, pentru ca aveti monopol, doamna Mariana Gheorghe! (…) Petrom are monopol pe resursele de titei si scoate cu 16 dolari… Nu spunea nimeni nimic si nu as fi spus nimic daca nu dadea aceasta explicatie’, a acuzat Basescu.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.