Catre viitor cu procesare automata

Holenstein AG, grup logistic elvetian a carui istorie a inceput în 1898, se bazeaza deja de anul trecut pe solutia software CarLo, propusa de catre compania Soloplan GmbH, aceasta fiind de natura sa simplifice foare mult procesul de management. Integrarea, in curand, a unui sistem telematic, va face intregul supply chain transparent. Decizia in favoarea Soloplan a fost adoptata in prima jumatate a anului 2011, dupa examinarea mai multor oferte.

„In plus fata de software-ul propriu-zis, echipa de dezvoltare de la Soloplan ne-a convins, pentru ca a fost clar de la inceput ca vor realiza schimbarile solicitate”, își aminteste Roman Holenstein, proprietarul Holenstein AG si presedinte al sectiunii estice a Asociatiei Transporturilor Rutiere Elvetiene (ASTAG). Au trebuit integrate in versiunea germana a soft-ului calculatii de tarife si elemente specifice nationale pentru activitatea de transport. „Atunci cand planifici o ruta in Elvetia, sarcina utila a vehiculului si a trailerului nu pot fi doar adaugate”, spune Holenstein, adaugand ca sunt necesare ajustari la conditiile elvetiene, pana la nivelul Go-Live.

Schimbarile si trainingul a 50 utilizatori CarLo au fost gata la timp si software-ul a fost gata de utilizare in ianuarie 2012. De asemenea, a trebuit schimbat in intregime hardware-ul, deoarece softul anterior, Strada, rula pe un server de tip IBM AS400.

Holenstein a simtit primele reduceri de costuri la nivelul facturarii. „In CarLo, intai ne modelam toate tarifele, apoi automatizam facturarile pentru aproximativ 20.000 comezi pe luna”, spune proprietarul companiei logistice. Astfel, numărul angajatilor in cadrul departamentului respectiv a putut fi redus de la trei, la doi.

De asemenea, pachetul integrat in CarLo de „business-intelligence”, si anume Cockpit, a putut fi utilizat inca din prima zi, ceea ce a permis generarea automata de analize speciale zilnice. „Cockpit permite un număr urias de optiuni si o flexibilitate aproape nelimitata, simplificandu-ne semnificativ controlul si conducand la economii”, a spus Holenstein.

Comenzi pe internet

Holenstein a obtinut, de asemenea, avantaje substantiale prin utilizarea unui sistem online de introducere a comenzilor. In acest caz, este vorba despre „CarLo inWEB”, care a imbunatatit o solutie existenta. 40% dintre cele 1.000 de comezi de transport zilnice ale companiei sunt create direct de catre clienti si imediat disponibile in cadrul CarLo. Pe termen mediu, acest procent ar trebui sa creasca la 70%, minimizand astfel introducerea manuala a datelor. Restul de 30 procente din totalul transporturilor vin deja din partea propriilor structuri si sunt inregistrate in cadrul unui software Xelog de management al depozitelor care este conectat la CarLo.

Planificarea curselor este la randul sau mai usoara si mai rapida, deoarece comenzile permanente sunt clar aranjate in functie de regiune si datele de dispecerat sunt afisate grafic. Alocarea incarcaturilor catre vehiculele corespunzatoare este o simpla operatiune de „drag&drop” si nu necesita niciun document pe hartie. Fiecare expeditie contine in medie doi paleti, deci o cursa are aproximativ 15-20 puncte de descarcare. „Cu CarLo, este posibila planificarea cu mai mare precizie si cu mai multe detalii”, declara Holenstein. Ca rezultat, calitatea livrarilor si satisfactia clientilor cresc.

Transparenta pentru clienti

Trecând la CarLo, operatorul logistic a profitat de pe urma simplificarii proceselor si de o solutie mai compacta, cu o singura baza de date centralizata. Holenstein stie ca o sa apara chiar si mai multe reduceri de costuri, deoarece in viitorul apropiat fiecare dintre cele 100 de camioane folosite va fi echipat cu un sistem telematic. In acest domeniu, compania a optat pentru furnizorul Mobile Objects si pentru smartphone-uri ca sisteme mobile.

Prin aceasta dezvoltare, toate comenzile dupa demararea unei curse pot fi trimise direct din CarLo catre soferul corespunzator prin simpla apasare a unui buton. In plus, soferii pot trimite statusul comenzii catre CarLo, astfel incat dispecerii sa poata urmari cursele si monitoriza programul acestora. Holenstein doreste aceasta transparenta si pentru clienti. De la incaputul lui 2013, acestia vor putea sa isi urmareasca online propriile incarcaturi.

Urmatoarea dezvoltare planificata este integrarea companiei independente Holenstein GmbH, specializata in operatiuni vamale. In prezent se construieste o noua cladire pentru aceasta companie si, o data personalul instalat acolo, acesta va lucra cu CarLo, pentru automatizarea mai multor operatiuni vamale.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.