ÎMPREUNĂ MIȘCĂM LUCRURILE

CE redirecționează 550 mil. euro către IMM-urile din România

Data:

Comisia Europeană a aprobat modificarea programului operațional „Competitivitate” în România, prin redirecționarea unei finanțări în valoare de 550 de milioane de euro din Fondul de coeziune pentru a atenua efectele negative ale crizei provocate de coronavirus asupra economiei țării. Se va acorda sprijin financiar unui număr de peste 120 000 de microîntreprinderi, întreprinderi mici și mijlocii (IMM-uri) și unor inițiative de digitalizare și educație electronică, se arată într-un comunicat transmis, în 28 septembrie, de Executivul comunitar.

România a mobilizat deja fonduri UE în valoare de 350 de milioane de euro pentru a sprijini lucrătorii din domeniul sănătății care se află în prima linie a luptei împotriva pandemiei. Modificările sunt posibile datorită flexibilității excepționale specifice Inițiativei pentru investiții ca reacție la coronavirus (CRII) și Inițiativei plus pentru investiții ca reacție la coronavirus (CRII+), care le permit statelor membre să utilizeze finanțare în cadrul politicii de coeziune pentru a sprijini sectoarele cele mai expuse la pandemie.

Aceste modificări vor întări efectul de transformare pe care îl au fondurile politicii de coeziune asupra economiei românești prin finanțarea inovării, a cercetării, a formării, a educației, a gestionării moderne a apei, a sistemelor de canalizare, a drumurilor noi și a altor tipuri de infrastructuri.

Comisarul pentru coeziune și reforme, Elisa Ferreira, a declarat: „Datorită flexibilității oferite de Inițiativa pentru investiții ca reacție la coronavirus (CRII) a Comisiei, întreprinderile românești pot beneficia de acest sprijin vital pentru a depăși dificultățile cauzate de pandemie și a menține locurile de muncă. Alături de fondurile UE deja orientate către sectorul sănătății din România, precum și către formare, educație și infrastructuri, aceasta este o oportunitate unică pentru o redresare economică rapidă. În prezent, este extrem de important să se pună rapid în practică aceste măsuri.”

Distribuie pe

COMENTEAZĂ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Recente
Știri

Rent-a-car. Klass Wagen își deschide al 12-lea birou local

Klass Wagen, cel mai important jucător pe piața rent-a-car,...

CNAIR începe, prin CESTRIN, recensământul traficului rutier

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) va...

Piața auto electrică din România a crescut cu 93%, în martie

Piața auto electrică din România a crescut cu 93%,...

Oana Gheorghiu: CFR Marfă își va declara falimentul până pe 31 mai

Vicepremierul Oana Gheorghiu a declarat, într-o conferință de presă...

Platformă unică pentru gestionarea lucrătorilor străini, în România

Guvernul va gestiona printr-o platformă unică, în mod „transparent,...

Conferința anuală ARILOG – logistică & supply chain: The Innovation Paradox

ARILOG – Asociația Română de Logistică organizează ediția 22...

Piața muncii, în T1

Pe eJobs.ro, cea mai mare platformă de recrutare online...