CEL.ro – Bilanț Black Friday 2017

Cel mai mare eveniment din e-commerce-ul românesc a dovedit încă o dată interesul din ce în ce mai mare al românilor pentru cumpărăturile online. Black Friday se află pe un trend ascendent și în 2017, fiind un moment care marchează începutul sezonului de cumpărături.

2017 este anul când dispozitivele mobile întrec desktopul ca număr de accesări. 52% dintre vizitatori au preferat varianta de mobile (față de 47% în 2016), iar 44% s-au orientat către desktop (față de 48% în 2016). Cel mai mare trafic a fost generat, așa cum era de așteptat, de București – cu un procent de 42%. În ceea ce privește tranzacțiile efectuate, cele mai multe au fost înregistrate tot la nivelul orașului București – 45%.

Black Friday 2017 a adus pentru magazinul online CEL.ro vânzări în valoare de 28 de milioane lei (pe durata întregului weekend 18-20 noiembrie) și s-au înregistrat 55.000 comenzi, cu 35% mai mult față de anul precedent .Valoarea medie a coșului de cumpărături a fost de 850 de lei, iar valoarea medie a comenzilor a fost cu 27% mai mare pe desktop față de mobile. În ceea ce privește perioada zilei când s-au facut cele mai multe comenzi, românii sunt matinali, astfel că ora 8 AM a fost una de vârf.

Deși majoritatea accesărilor s-a făcut de pe mobile, în privința tranzacțiilor cei mai mulți preferă desktopul – aproximativ 65%, față de 69% în 2016.

Preferințele clienților se observă și în browserele pe care le folosesc în accesarea site-urilor și achiziționarea produselor preferate: 70% dintre comenzi au fost înregistrate de pe Google Chrome, 11% de pe Mozzila Firefox și doar 8% Safari. În schimb, pe varianta de mobile rata de conversie și valoarea medie a comenzii a fost cu 30% mai mare pe iOS față de Android.

Potrivit magazinului online CEL.ro, în weekendul 18-20 noiembrie, s-au achiziționat produse din toate categoriile, începand cu telefoane (în jur de 5000), laptopuri, componente pentru PC (800 plăci video), electrocasnice (1.600 espressoare și 1.300 aspiratoare) sau televizoare (aproximativ 3000), până la anvelope (în jur de 2.500), parfumuri&ceasuri, produse de îngrijire personală și produse pentru bebeluși. Cel mai scump produs vândut a fost un televizor OLED cu un preț de 15.000 de lei.

Publicul țintă al retailerului este în continuare predominant masculin, dar femeile au tendința de a folosi mai mult dispozitivele mobile – aproximativ 55% din totalul traficului feminin preferă variantă de mobile. Cu toate acestea, valoarea coșului de cumpărături al femeilor este mai mică decât valoarea cosului de cumpărături al bărbaților cu 10%.

Black Friday 2017 a adus schimbări în ceea ce privește segmentul de vârstă al clienților. Deși principala categorie de vârstă 25-34 de ani a rămas neschimbată, a crescut categoria 18-24 cu aproximativ 6% față de 2016. Categoria 35-44% a scăzut cu 3%.

S-au observat noutăți și în ceea ce privește metoda de plată preferată de români. Tendința de a plăti online crește de la an la an, astfel că în 2017 plata cu cardul online ajunge la un procent de 30% din totalul tranzacțiilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.