CFR Călători a anulat 102 trenuri

sursă foto: Facebook CFR Călători
sursă foto: Facebook CFR Călători

CFR Călători a anulat 102 trenuri joi dimineață, din cauza condițiilor meteo nefavorabile, și este de așteptat ca numărul acestora să crească, după ce ANM a emis o atenționare de polei și intensificări ale vântului, valabilă până vineri la ora 10.00.

Totodată, compania atrage atenția că trenurile vor circula în continuare cu viteză redusă, “adaptată condițiilor meteo extreme, intervenindu-se constant cu utilaje și echipaje feroviare pe raza regionalelor București, Galați și Constanța”.

Astfel, pasagerii trebuie să se aștepte la întârzieri.

În prezent nu sunt linii închise și nici trenuri blocate, asigură CFR Călători pe pagina sa de Facebook.

“În funcție de evoluția vremii, se fac eforturi pentru ca traficul feroviar să fie asigurat pe magistrale, între marile orașe, astfel încât să nu existe zone izolate. (…) Așa cum s-a întâmplat zilele anterioare, și astăzi ne vom organiza unde va fi necesar astfel încât pasagerii să primească ceai cald, sandvișuri, în funcție de posibilitățile din teren. Prioritatea noastră este aceea de a asigura oamenilor un transport fără riscuri și de a realiza legături între marile orașe, pe magistrale. Din cele 1.300 de trenuri ale CFR Călători care circulă zilnic în România, s-a luat decizia de a anula sub 10% dintre acestea, pentru facilitarea accesului utilajelor și a echipelor de intervenții și pentru evitarea unor situații neplăcute pentru pasageri”, se mai arată în mesaj.

Pe magistrala București – Constanța, trenurile circulă în continuare remorcate cu locomotive Diesel, din cauza pericolului formării sulurilor de zăpadă.

În cursul zilei de joi, sunt programate să asigure legătura între cele două orașe și retur următoarele trenuri: R 13073, București Obor (plecare 7:40), IR 1583 București Nord (plecare 9:32), IR 12895, București Nord (plecare 15:00), R 13071, București Obor (plecare 17:00), IR 1635, București Nord (plecare 20:20), IR 1636 Constanța (plecare 5:30), R 8002 Constanța (plecare 5:54), IR 1584 Constanța (plecare 14:00), R 8004 Constanța (plecare 14.41) și IR 12896 Constanța (plecare 19:00).

CFR Călători precizează că lista trenurilor anulate va fi actualizată periodic, în funcție de evoluția condițiilor meteo și de situația din teren.

Pasagerii care au bilete/abonamente la trenurile afectate și vor să renunțe la călătorie vor primi, la cerere, contravaloarea biletelor/călătoriilor achiziționate și neutilizate (fie pentru întreaga rută, fie pentru distanța neefectuată din ruta respectivă), conform Regulamentului de transport pe calea ferată în vigoare.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.