CFR Călători, la Infratrans 2017

CFR Călători va participa la cea de-a IX-a ediție a Expoziției Internaționale INFRATRANS, care va avea loc în Gara de Nord din Bucureşti, în perioada 23-24 mai. Evenimentul este organizat de Asociația Inginerilor Feroviari din România (AIFR) și Club Feroviar  și reunește reprezentanți ai principalelor companii din domeniu. 

În cadrul standurilor 3-4, pe toată durata evenimentului, angajați ai CFR Călători vor oferi detalii despre serviciile companiei și vor prezenta informații despre introducerea în ciculație a trenurilor către Grecia și Turcia, începând cu data de 2 iunie.

De asemenea, evenimentul permite schimbul de informații între reprezentanții companiilor expozante și autoritățile feroviare regionale şi naționale, specialiști, cadre universitare și alte persoane interesate de domeniul feroviar.

Expoziția poate fi vizitată pe parcursul celor două zile astfel:

  • 23 mai: 11-17
  • 24 mai: 10-17

Detalii suplimentare despre Infratrans 2017 : https://infratrans.ro/#

Despre CFR Călători:

Societatea de Transport Feroviar de Călători  CFR Călători S.A. este operatorul naţional feroviar de pasageri care efectuează transportul public de călători pe calea ferată. CFR Călători contribuie la libera circulaţie a persoanelor în interiorul şi în afara ţării, în condiții ecologice și de siguranță.

Politica pe care managementul companiei o promovează este de a furniza servicii de transport feroviar de pasageri de calitate, cu un angajament față de societate în sensul garantării accesibilității pentru toate categoriile de cetăţeni.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.