CFR Marfă primit finanțare pentru un program de tip RO-LA

CFR Marfă primit 14 milioane de lei din Fondul pentru Mediu, pentru derularea unui program de tip RO-LA, prin care se stimulează trecerea transportului de marfă dinspre transportul rutier către calea ferată, în scopul reducerii emisiilor de dioxid de carbon de la autovehiculele de transport.

Programul RO-LA se adresează operatorilor de transport feroviar, care desfăşoară activităţi economice pe teritoriul României, finanţarea acordată de AFM fiind în cuantum de 60% din valoarea (fără TVA) a facturii emise de către operatorul de transport feroviar societăţii de transport rutier pentru activităţile finanţate în cadrul Programului.

“Având în vedere obiectivele Programului RO-LA care sunt în conformitate cu prevederile strategiei Europa 2020 care stipulează reducerea emisiilor de dioxid de carbon pentru vehiculele rutiere şi necesitatea de reglementare şi coordonare de către stat a pieţei transportului de mărfuri prin transferul traficului dinspre transportul rutier către calea ferată şi prin reducerea poluării, reducerea noxelor, reducerea emisiilor de dioxid de carbon din atmosferă, Administraţia Fondului pentru Mediu îşi propune să finanţeze acest program pentru cât mai mulţi operatori economici de transport feroviar, urmând să lanseze şi alte sesiuni de înscriere pentru acest program”, precizează Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM), într-un comunicat transmis în 6 iulie.

Prin finanţarea Programului RO-LA, România se aliniază unui grup restrâns de ţări din Uniunea Europeană care aplică aceste sistem, cum ar fi Austria, Italia, Elveţia, Franţa, Slovenia, Germania şi Ungaria.

La începutul lunii noiembrie 2017, AFM anunţa că acordă finanţări prin Programul RO-LA în vederea stimulării trecerii transportului de marfă dinspre transportul rutier către calea ferată, în scopul reducerii emisiilor de CO2 de la autovehiculele de transport.

Iniţial, operatorii de transport feroviar puteau depune cereri de finanţare la AFM în perioada 20-22 noiembrie 2017.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.