Circulație închisă din 10 octombrie pe A1, între Șoimuș – Simeria

Circulația rutieră va fi închisă începând din 10 octombrie pe sectorul de autostradă A1 cuprins între nodurile rutiere Șoimuș și Simeria (aproximativ 13 km), traficul fiind deviat pe DN 7, pe segmentul Simeria-Deva, informează CNAIR.

Decizia a fost luată de CNAIR și Antreprenor “având în vedere numărul mare de indicatoare rutiere de informare a participanților la trafic ce trebuie montate pe drumurile naționale (DN 76, nodurile cu DN 7 la Șoimuș – Deva și DN 7 Simeria) și în special pe tronsonul de autostradă, pentru ieșirea din trafic”.

Astfel, în 10 octombrie vor începe efectiv lucrările de realizare a conexiunii între sectorul de autostradă Deva – Orăștie (aflat sub trafic) cu lotul 4 al autostrăzii Lugoj – Deva (în execuție).

În această perioadă sunt în derulare procedurile necesare pentru montarea indicatoarelor.

Antreprenorul a dat asigurari că va lua toate măsurile pentru a eficientiza intervenția necesară realizării racordului și estimează că va finaliza lucrările în data de 15 noiembrie 2018.

Informaţii suplimentare privind starea reţelei de drumuri naţionale pot fi obţinute de la Dispeceratul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., la numerele de telefon 021/264.33.33; 021/9360, 0800.800.301 și pot accesa pe prima pagina în caseta din stânga: www.cnadnr.ro – DISPECERAT – Situatia Drumurilor Naţionale, dar și pagina de FB https://www.facebook.com/cnadnr/ și de TWITTER, @CNADNR.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.