CJUE: O singură amendă pentru lipsa înregistrărilor tahografului în ultimele 29 de zile (document)

Șoferii de transport marfă sau de persoane pot fi amendați o singură dată pentru lipsa înregistrărilor tahografului din ultimele 29 de zile, indiferent de numărul foilor lipsă, potrivit unei decizii adoptate, în 24 martie, de magistrații Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE). (Vezi document la finalul articolului)

foto: Jean-Mihai Pîlșu

Decizia CJUE a fost dată în urma a două litigii din Italia, în care doi șoferi profesioniști nu au putut să prezinte înregistrările tahografului pentru ziua în curs și cele 28 anterioare. Astfel, ei au fost ancționați de mai multe ori, pentru fiecare dintre neregulile descoperite de autoritățile italiene.

Legislația europeană instituie o obligație unică în privința foilor de înregistrare, care acoperă întreaga perioadă de 29 de zile. Șoferii profesioniști trebuie să folosească foi de înregistrare sau carduri de conducător auto în fiecare zi în care conduc, iar acestea nu trebuie retrase înainte de sfârșitul zilei de lucru.

Potrivit motivării CJUE, chiar dacă valoarea maximă a amenzii ar fi considerată prea mică pentru a-i convinge pe șoferi să nu mai încalce aceste reguli, nu se pot aplica mai multe sancțiuni, fiecare pentru una sau mai multe zile cuprinse în perioada care acoperă ziua controlului și cele 28 de zile precedente.

Deciziile date de CJUE sunt obligatorii pentru toate instanțele din Uniunea Europeană care se confruntă cu cazuri asemănătoare, dar autoritățile trebuie, de asemenea, să țină cont de ele, în vederea ajustării legislației interne.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.