Clean Recycle a gestionat, anul trecut, 125.000 de tone de deșeuri de ambalaje, pentru cele peste 800 de companii din portofoliu. Pentru 2025, compania estimează o creștere de 8% a numărului de clienți și de 10% a cantităților de deșeuri de ambalaje colectate.

Volumul său de afaceri a crescut cu 11% pentru materialele non-SGR, la 10 milioane de euro, în 2024, față de anul precedent.
„Clean Recycle sprijină companiile din industrii precum FMCG, farmaceutic și retail în îndeplinirea obligațiilor legale privind gestionarea ambalajelor puse pe piață, oferind soluții integrate pentru colectarea, reciclarea și raportarea deșeurilor”, potrivit comunicatului transmis redacției.
Compania gestionează ambalaje dintr-o gamă variată de materiale, inclusiv sticlă, hârtie, carton, PET, aluminiu și lemn. Din volumul total de deșeuri administrate în 2024, 75.000 de tone au fost reciclate, iar 6.000 de tone au fost valorificate prin incinerare.
România, în urma Europei la rata reciclării
Conform datelor Eurostat pentru 2022, doar 39,9% dintre deșeurile de ambalaje din România erau reciclate, poziționând țara pe penultimul loc în Uniunea Europeană. Prin comparație, Belgia atinge o rată de reciclare de 80%, Estonia de 73%, iar Danemarca de 64,9%, potrivit datelor analizate de Clean Recycle.
„Consider că suntem pe drumul cel bun, chiar dacă, prin comparație, țările mai dezvoltate au un avans considerabil. Aceste state au început procesul de conștientizare și dezvoltare a infrastructurii de reciclare în urmă cu zeci de ani. În România, suntem încă la început, iar schimbarea comportamentelor sociale necesită timp. Este esențial să creștem frecvența campaniilor de conștientizare și să dezvoltăm o infrastructură capabilă să sprijine eforturile populației”, declară Cosmin Monda, fondator și CEO Clean Recycle.
De la 1 ianuarie, la nivel national, ținta de valorificare globală a deșeurilor de ambalaje a crescut, de la 65%, la 70%, iar cea de reciclare, de la 60%, la 65%.
Clean Recycle este unul dintre primii 5 jucători de pe piața locală a transferului de responsabilitate privind deșeurile de ambalaje (OIREP), preluând obligativitatea raportării, colectării și valorificării ambalajelor și deșeurilor din ambalaje puse pe piață de producători și importatori.
Clean Recycle gestionează un portofoliu de peste 800 de companii care produc și pun pe piață deșeuri de ambalaje, active pe întreg teritoriul României, din domenii precum FMCG și retail, agribusiness, automotive, distribuție, producție industrială, farmaceutice ș.a.