ÎMPREUNĂ MIȘCĂM LUCRURILE

CNAB – contract pentru parcul fotovoltaic de la Aeroportul Otopeni

Data:

CNAB a semnat contractul pentru proiectarea și execuția parcului fotovoltaic din apropierea Aeroportului „Henri Coandă”, precum și pentru racordarea la uzina electrică a acestuia.

Valoarea contractului este de 134 milioane de lei, fără TVA, iar acesta a fost atribuit asocierii LSG Building Solutions-Demcar 2000-LSG Building Solutions GmbH-Institutul de Cercetare și Producție în Electrotehnică ICPE Electrocond Technologies.

Potrivit unui comunicat al CNAB, proiectul va fi implementat până în decembrie 2027. Investiția vizează realizarea unei centrale fotovoltaice cu o putere instalată de 12,6 MWp și a unui sistem de stocare a energiei de 17,88 MWh, racordate la uzina electrică de 20 kV a aeroportului.

Aceasta reprezintă prima etapă a dezvoltării unei centrale fotovoltaice cu o capacitate totală planificată de 31,5 MWp, integrată cu un sistem de stocare a energiei de 30 MWh.

CNAB urmărește creșterea gradului de independență energetică a aeroportului, reducerea costurilor cu energia electrică și diminuarea impactului asupra mediului prin utilizarea surselor regenerabile de energie.

Pentru această etapă, CNAB a obținut o finanțare nerambursabilă eligibilă în valoare de 132 milioane de lei (fără TVA) din Fondul pentru Modernizare și gestionat de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii.

Distribuie pe

COMENTEAZĂ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Recente
Știri

LEKTRI.CO: Piața auto electrică din România s-a „răcit” în august

Piața auto electrică din România a intrat într-o fază...

IVECO – Easy Way App, premiată cu Red Dot Award

Aplicația IVECO Easy Way a câștigat prestigiosul Red Dot...

Dacia lansează un proiect fotovoltaic la Mioveni

Dacia a demarat proiectul „Centrală electrică fotovoltaică Dacia”, o...

Renault. Pick-up-ul Niagara, dezvăluit la Buenos Aires

Niagara deschide un nou capitol în expansiunea Renault în...

REI: Totul despre granturile pentru vehicule cu emisii zero

REI Grup a realizat o sinteză a procedurilor de...

DKV Mobility integrează TIMOCOM în software-ul său

Începând cu 1 septembrie, bursa de transport TIMOCOM este...

Raben a deschis un nou centru logistic în Sindos, lângă Salonic

Raben a investit 10 milioane de euro în nordul...

AQUILA își relochează operațiunile din Constanța; nou centru logistic

AQUILA își consolidează infrastructura de distribuție din sud-estul României...