CNAIR reia reparațiile pe Autostrada A2 București-Constanța

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii rutiere (CNAIR) reia, începând din 14 septembrie, reparațiile pe sectorul de beton al Autostrăzii A2 București-Constanța.

Lucrările se vor executa după cum urmează:

Lot 1 – Calea 2 (Constanța-București), între km 17 – km 24

Lot 2 – Calea 1 (București-Constanța), între km 33 – km 36

         –  Calea 2 (Constanța-București), între km 24 – km 27

Vor fi executate: frezarea dalelor de beton pe o grosime de 8 cm, efectuarea reparațiilor și colmatarea fisurilor active, precum și repararea rosturilor degradate, atât pe calea 1, cât și pe calea 2.

Lucrările au început în luna septembrie 2019 și au ca termen contractual de finalizare 24 de luni. Ele se execută pe două loturi, astfel: 

  • Lotul 1 km (12 – km 24) Calea 1 și 2, are o lungime de 12 km și este executat de PORR Construct, la o valoare a lucrărilor de 41,7 milioane de lei, fără TVA; 
  • Lotul 2 km (24 – km 36) Calea 1 și 2, tot de 12 km, este executat de SAGA Business Construct, la o valoare a lucrărilor de 44,9 milioane de lei, fără TVA.

33 de km reparați în 5 luni

După iarna 2019 – 2020, lucrările de reparații pe autostrada A2 au fost reluate în data de 15 februarie, iar în condițiile traficului redus din perioada pandemiei generate de COVID 19, precum și datorită condițiilor meteorologice favorabile, în 5 luni, CNAIR a finalizat 33 km de lucrări de întreţinere pe acest tronson de autostradă.

„Precizăm că, în luna iunie 2020, CNAIR a suspendat lucrările la partea carosabilă pentru fluidizarea traficului rutier pe perioada sezonului estival. Facem apel la conducătorii auto să circule cu atentie și să respecte semnalizarea rutieră existentă, precum si restricțiile de viteză instituite în zona lucrărilor, și anume de 60 km/h”, se arată în comunicatul CNAIR.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.