CNAIR a semnat recepția DN66 Rovinari – Bumbești-Jiu

La aproape 5 ani de la semnarea contractului, CNAIR anunță semnarea în data de 22 iunie a Procesului-Verbal de Recepție la Terminarea Lucrărilor Privind Contractul nr. 92/85053 din 21.12.2012, “Reabilitare DN 66, Filiași – Petroșani, km 0+000 – km 131+000, sector km 48+900 – km 93+500 – Contract 5R2A – Rovinari – Bumbești – Jiu”.

Arhivă (Imagine: Jean-Mihai Pâlșu)

“Acest contract a fost încheiat între Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR) S.A. (actuala COMPANIE NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE – S.A.) în calitate de Beneficiar și Asocierea COMSA S.A.U. – CORPORATE MANAGEMENT SOLUTION în calitate de Antreprenor General”, precizează CNAIR în comunicatul remis redacției.

Lucrările, în valoare de 117.975.702,65 lei (fără TVA), au fost finanțate 85% din fonduri F.E.D.R. (POS-T 2007-2013) și 15% de Guvernul României, cu fazarea proiectului în POIM 2014 – 2020 (F.E.D.R. 75% – Guvernul României 25%).

“Lucrările de reabilitare au constat în îmbunătățirea elementelor geometrice ale traseului atât în plan orizontal, în profil longitudinal, cât și în profil transversal, refacerea semnalizării rutiere (indicatoare și marcaje orizontale), refacerea sistemului de colectare a apelor (podețe, șanțuri, rigole etc.)”, explică reprezentanții CNAIR.

CNAIR SA a solicitat reabilitarea sectorului de drum national DN 66, km 48+900 – km 93+500, în sensul aducerii la parametrii corespunzători, astfel încât acesta să se încadreze în normele rutiere europene.

Reprezentanții companiei mai precizează că în cadrul documentației de reabilitare a acestui proiect nu a fost inclusă zona situată în orașul Târgu Jiu, sector km 71+598 – km 79+724, aceasta intrând în atribuțiile autorităților locale.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.