COD ROȘU de caniculă!

COD ROȘU de caniculă în 19 județe din sudul și estul țării, sâmbătă, iar restul țării, cu excepția a 11 județe din vest și nord-vest, vor fi sub avertizare Cod Portocaliu și cod Galben, anunță, vineri dimineață, Administrația Națională de Meteorologie.

În București, temperaturile vor atinge și depăși 41 de grade Celsius la umbră. Iată mesajul ANM:

COD ROȘU

Sâmbătă, 1 iulie, în județele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov, Călărași, Ialomița, Galați, Brăila, Vaslui și Iași, precum și în municipiul București și în zona joasă de relief a județelor Vâlcea, Argeș, Dâmbovița, Prahova, Buzău, Vrancea, Bacău și Neamț, se vor înregistra temperaturi maxime extreme comparabile cu recordurile absolute ale perioadei, situate frecvent între 38 și 41 de grade.

În sudul Olteniei și al Munteniei, valorile termice vor urca spre 42…44 de grade.

Indicele temperatură-umezeală (ITU) se va situa frecvent, după-amiaza, între 82 și 84 de unități, iar disconfortul termic va fi deosebit de accentuat.

COD PORTOCALIU

În cursul zilei de sâmbătă (1 iulie), în județele Tulcea, Constanța, Brașov, Covasna, Botoșani, cea mai mare parte a județelor Mehedinți, Gorj și Suceava, precum și în nordul județelor Vâlcea, Argeș, Dâmbovița, Prahova și Buzău și vestul județelor Vrancea, Bacău și Neamț, disconfortul termic se va menține accentuat, indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse în general între 36 și 38 de grade, iar în zona montană vor fi cu mult mai ridicate decât normele perioadei.

COD GALBEN

În județele Mureș, Harghita, Sibiu, nordul județelor Mehedinți și Gorj și vestul județului Suceava, disconfortul termic va fi ridicat, iar temperaturile maxime se vor situa în general între 33 și 36 de grade.

Notă: În după-amiaza zilei de sâmbătă și în noaptea de sâmbătă spre duminică (1/2 iulie), local în nordul, centrul și nord-estul țării, precum și în zona de munte, mai ales în Carpații Orientali,  instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată și se vor semnala vijelii, grindină și averse torențiale.

Duminică, 2 iulie, în sudul țării vor mai fi temperaturi maxime în jurul a 35 de grade la amiază, dar spre seară și noaptea instabilitatea atmosferică se va accentua, iar în Oltenia, Muntenia și sudul Moldovei vor fi averse torențiale, vijelii și grindină și se vor cumula cantități importante de apă.

În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj.

În zilele de vineri, 30 de iunie, și sâmbătă, 1 iulie, aproape toate regiunile se vor afla sub avertizare COD GALBEN sau COD PORTOCALIU de caniculă.

Vineri, 30 iunie, este:

  • COD GALBEN de caniculă în Suceava, Botoșani, Iași, Neamț, Bacău, Vaslui, Covasna, Brașov, Sibiu, Alba Iulia, Bihor, Hunedoara, Arad, Timiș și Caraș-Severin
  • COD PORTOCALIU de caniculă în Vrancea, Galați, Tulcea, Brăila, Buzău, Ialomița, Călărași, Constanța, București, Ilfov, Prahova, Dâmbovița, Giurgiu, Argeș, Vâlcea, Gorj, Teleorman, Olt, Dolj și Mehedinți.

Valul de căldură va persista și se va accentua în cea mai mare parte a țării, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.

În sudul Banatului, în cea mai mare parte a Olteniei, Munteniei, Dobrogei și în sudul Moldovei disconfortul termic va fi deosebit de accentuat și se vor înregistra frecvent temperaturi maxime de 37-39 de grade. În Lunca Dunării, izolat, vor fi valori de 40 de grade. Minimele nocturne se vor situa în general peste 20 de grade.

În Crișana, cea mai mare parte a Banatului, sudul Transilvaniei, nordul și centrul Moldovei, disconfortul termic va fi accentuat, iar temperaturile maxime se vor situa în general între 33 și 36 de grade.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.