COD ROȘU și PORTOCALIU de CANICULĂ. Restricții auto

ANM a revizuit avertizările meteo și a plasat sub COD ROȘU de caniculă jumătatea de vest a țării, pentru care anunțase anterior Cod Portocaliu, atât pentru vineri, cât și pentru sâmbătă, cu posibilitatea prelungirii.

Restul țării, inclusiv Capitala, se află sub avertizare Cod Portocaliu de caniculă.

Astfel, circulația camioanelor de peste 7,5 tone este interzisă între orele 12:00 – 20:00, potrivit CNAIR.

Cele 12 județe vizate de avertizarea COD ROȘU emisă vineri de specialiștii Administrației Naționale de Meteorologie sunt Satu Mare, Sălaj, Cluj, Bihor, Mureș, Alba, Arad, Hunedoara, Timiș, Caraș-Severin, Mehedinți și Dolj.

Iată mesajul alarmant transmis de specialiștii ANM:

“Vineri (4 august) și sâmbătă (5 august), valul de căldură care a debutat încă de luni (31 iulie) va continua să se intensifice, iar disconfortul termic va deveni deosebit de accentuat.

Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pe arii extinse pragul critic de 80 de unități și se va situa frecvent, în zonele joase de relief, între 82 și 84 de unități. Temperaturile minime vor fi cuprinse, în general, între 22 și 25 de grade.

În zonele de câmpie și de podiș ale județelor Satu Mare, Bihor, Arad, Timiș, Caraș-Severin, Sălaj, Cluj, Mureș, Alba, Hunedoara, Mehedinți și Dolj, se vor înregistra temperaturi maxime extreme, comparabile cu recordurile absolute ale perioadei și care se vor situa între 39 și 42 de grade.

În Moldova, Dobrogea, Muntenia și local în Maramureș, Transilvania și Oltenia temperaturile maxime se vor situa, în general, între 36 și 39 de grade, valori cu mult mai ridicate decât mediile climatologice specifice perioadei.

Treptat, valul de căldură se va restrânge către regiunile sudice și va persista până spre mijlocul săptămânii viitoare. Gradul de instabilitate atmosferică va fi în creștere, în special în zonele de munte și în jumătatea de nord a țării”.

În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza avertizarea.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.