Colaborare CCIB – Ministerul Mediului de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat

ccib, dimitriu, petrescuPreşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB), Sorin Dimitriu, sa întâlnit cu ministrul pentru Mediul de afaceri, comerţ şi antreprenoriat, Alexandru Petrescu, pentru identificarea unor acţiuni ce pot fi organizate în colaborare, în beneficiul comunităţii de afaceri căreia i se adresează ambele instituţii.

În deschiderea întâlnirii, care a avut loc la sediul Camerei bucureştene, Sorin Dimitriu a vorbit despre strategia de relaţii externe a CCIB, punctând particularităţile acesteia, precum şi orientarea preponderent către ţările cu potenţial din afara Uniunii Europene.

În acest context, președintele CCIB a prezentat principalele evenimente aflate pe agenda CCIB în perioada următoare şi anume: cele două ediţii ale Zilei Oportunităţilor de Afaceri (ZOA) dedicate Republicii Islamice Iran (28.03.20017) şi Republicii Cehe (23.05.2017), Forumul de afaceri româno-egiptean organizat la 6 aprilie 2017, în colaborare cu Asociaţia Oamenilor de Afaceri din Egipt (EBA), în marja sedinţei Comisiei mixte interguvernamentale româno-egiptene de colaborare economică ce se va desfășura la Bucureşti, misiunile economice în Iordania şi Israel, Republica Populară Chineză, Regatul Maroc şi Indonezia.

Ministrul Petrescu a apreciat strategia Camerei bucureştene orientată către pieţele non-UE, care prezintă reale oportunităţi de afaceri pentru firmele româneşti, în condiţiile în care atât UE, cât şi statele membre sunt preocupate tot mai mult de promovarea exporturilor şi cooperării economice cu această zonă.

ccib, dimitriu, petrescu 1

Potrivit ministrului Alexandru Petrescu, în perioada următoare ministerul pe care-l conduce şi CCIB pot organiza, în beneficiul comunităţii de afaceri, evenimente dedicate promovării ofertei româneşti şi pot iniţia dezbateri constructive pe marginea unor acte normative precum Legea prevenţiei, Legea lobby-ului sau a unor programe dintre care amintim Start-up Nation.

Având în vedere cele discutate în cadrul întrevederii, în perioada imediat următoare se are în vedere semnarea unui acord de colaborare între cele două instituţii, care să constituie cadrul legal pentru punerea în operă a unor acţiuni dedicate mediului de business.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.